MOPAN Suceava

Liderul PDL Suceava şi candidatul Alianţei România Dreaptă pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat în cursul zilei de vineri că dacă va fi ales în această funcţie este hotărât să se lupte pentru „a reînvia investiţiile” pe care a reuşit să le atragă în judeţul Suceava în perioada în care conducea Consiliul Judeţean. Preşedinte al PDL Suceava, Gheorghe Flutur şi-a început campania pentru Senat de pe şantierul şoselei de centură, declarând că actuala guvernare USL, naţională sau locală, au blocat sau au întârziat investiţii importante pentru judeţul Suceava. „Am ales să îmi încep de la acest obiectiv pentru a transmite un mesaj sucevenilor. Da, sunt hotărât să mă lupt pentru a reînvia investiţiile pe care le-am adus cu luptă şi cu trudă în judeţul Suceava, dar şi pentru a aduce şi alte investiţii. Da, am ales să candidez la Senatul României pentru ca Suceava să se dezvolte. Iar dezvoltarea înseamnă şi infrastructură. Da, am ales să candidez pentru Senat din partea Alianţei România Dreptă pentru a avea un cuvânt de spus la cei care împart fonduri şi care stabilesc priorităţi, pentru că Suceava trebuie să redevină o prioritate pe harta ţării”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că o altă investiţie blocată de la preluarea guvernării de către USL este şi modernizarea Drumului Naţional Suceava – Botoşani, „obiectiv tăiat de pe lista de priorităţi”. Candidatul PDL pentru funcţia de senator în colegiul Suceava a spus că un alt proiect care ar fi trebuit să fie deja început este şi cel pentru modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea. „Proiectul pentru aeroport este întârziat. Noi calculam că cel târziu în luna septembrie trebuie începute lucrările de investiţii. Şi ştiţi foarte bine că sunt discuţii legate de presuspendarea fondurilor europene şi personal sunt îngrijorat de această situaţie. De asemenea, sunt şi alte obiective care au fost blocate de Guvernul USL, şi mie mi se pare că în momentul de faţă Suceava nu mai este o prioritate pentru Bucureşti şi pentru USL. Suceava a devenit a 40-a sau a 41-a roată la căruţă. Văd că hotărăsc cei din Teleorman, Vrancea, Olt, iar Suceava este lăsată la urmă. Iar eu nu vreau ca Suceava să fie lăsată la urmă”, a subliniat Gheorghe Flutur. El a adăugat că în calitate de senator va lupta pentru ca Suceava şi Bucovina să redevină o prioritate pentru Guvernul României, „aşa cum a fost în ultimii ani”.
Pe de altă parte, Flutur ţinut să precizeze că va face toate demersurile necesare pentru ca în strategia Guvernului să fie prinsă şi construcţia autostrăzii Siret – Bucureşti. „Acest coridor care să lege Suceava de Bucureşti este prinsă ca prioritate a Comisiei Europene şi trebuie luată serios în calcul. Şi voi fi unul dintre cei care mă voi bate în Parlamentul României pentru prioritizarea acestei investiţii. Este obligatoriu ca autostrada care să lege Nordul de Sud să fie luată în calcul, să fie prinsă în strategia Guvernului României şi să se solicite bani de la Comisia Europeană. Mie mi se pare nedrept să ne gândim doar la autostrăzi pe Valea Prahovei şi pe Valea Oltului, care sunt binevenite, dar avem şi noi nevoie, cei peste 3 milioane de oameni din regiunea de Nord Est a ţării să facem legătura cu Bucureştiul printr-o autostradă”, a încheiat Gheorghe Flutur.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava