MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a apreciat inițiativa Guvernului condus de Dacian Cioloș de a debloca fondurile pentru lucrările de măsurare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară arătând că următorii doi ani vor fi ”ani de foc” în care vor fi prinse la cadastrare toate localitățile județului. Flutur a amintit că în primul său mandat în fruntea Consiliului Județean a demarat procesul de întabulare gratuită a proprietăților prin programul CESAR al Băncii Mondiale în localitățile Moara, Adâncata, Mănăstirea Humorului, Hordniceni și Dărmănești lucrarea de la Moara fiind finalizată deja pentru întreaga localitate pentru un număr de 12.451 imobile. Șeful administrației județene a precizat că în acest an Guvernul Cioloș a aprobat cadastrarea gratuită pentru mai multe localități sucevene lucrările fiind finanţate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Finanţarea este multianuală în cuantum fix de 60 lei/ carte funciară. Astfel, sunt lucrări în execuție la Cornu Luncii, Capu Câmpului, Bosanci, Berchişeşti, Iaslovăţ, Ilişeşti, Liteni şi Siret. Pentru localitățile Ciprian Porumbescu, Moldova Sulița, Ostra, Rădăuți, Salcea, Stroiești şi Stulpicani există încheiate contracte de finanţare şi de execuţie urmând ca predarea documentelor să fie făcută începând cu anul 2017. ”Anul viitor sperăm să intre la rând și celelalte localități ale județului. Pentru aceste lucrări sunt fonduri europene prin Programul Operațional Regional iar din 2017 fiecare localitate va trebui să aibă contract și să stabilească un calendar pentru demararea procesului de cadastrare și înregistrare gratuită a proprietăților în cartea funciară. Apreciez în mod deosebit inițiativa Guvernului Cioloș care a legiferat și a deblocat fondurile în acest an pentru cadastru gratuit. În acest fel se poate recupera timpul pierdut în ultimii ani în domeniul cadastrului”, a mai spus Flutur.

Inițiativa Guvernului de a adopta pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă, apreciată de Flutur

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, salută inițiativa Guvernului condus de premierul Dacian Cioloș de a adopta pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă prin OUG 60/2016 care a intrat în vigoare începând cu data de 3 decembrie 2016. Flutur a remarcat două dintre măsurile adoptate pe care le consideră binevenite. Este vorba de măsurile prin care angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ precum și șomeri în vârstă de peste 45 de ani primesc lunar pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii pe o perioadă de 12 luni o sumă în cuantum de 900 de lei. ”Salut inițiativa Guvernului Cioloș pentru acest pachet de măsuri. Normele de aplicare a OUG 60/2016 au fost aprobate iar pachetul de măsuri a intrat în vigoare începând cu data de 3 decembrie. Finanțarea este asigurată din fonduri naționale și europene”, a concluzionat Flutur.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava