Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să-i mulțumească premierului României, Ludovic Orban, pentru că și-a făcut timp să vină la Suceava la această paradă și i-a transmis acestuia că a putut să vadă obiceiuri din întreaga Bucovină. „Vreau să îi mulțumesc domnului prim ministru pentru că și-a făcut timp într-o zi liberă să vină la Suceava la această paradă. Dumnealui a plecat dimineață, de la 6.00, din București și se întoarce pentru a fi prezent la ședința de Guvern din această seară, de la ora 20.00. Este un efort uriaș, dar cred că merită. Prezența premierului arată și un respect deosebit pentru Bucovina, pentru ce se întâmplă aici, pentru tradiții, pentru obiceiuri”, a spus Flutur. El i-a transmis premierului că Bucovina depășește jumătate de milion de turiști în acest an.

Acest lucru a fost posibil și prin acest gen de evenimente am devenit un magnet extrem de important, cu marca tradițională. Aici, domnule premier, ați văzut Bucovina întreagă pentru că au fost obiceiuri și din nordul Bucovinei, de la Cernăuți, obiceiuri superbe, dar au fost și invitați din Republica Moldova. Și ați văzut cu câtă dragoste vin să prezinte ceea ce au ei mai autentic și mai tradițional”, a declarat Gheorghe Flutur.

Flutur către Ludovic Orban la parada obiceiurilor: „ Aici, domnule prim ministru, ați văzut Bucovina întreagă”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava