MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, săptămâna aceasta la Târgul Internațional de investiții „Expo Real” din Munchen, în Germania. Pe parcursul târgului, șeful administrației județene a avut întâlniri cu mai mulți investitori din Germania, Anglia, Austria, Elveția, Cehia, Polonia, Serbia, Ucraina, precum și cu specialiști în finanțe și ai Băncii Mondiale, cărora le-a prezentat principalele oportunități de investiții în județul Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că discuțiile cu potențialii investitori au avut loc atât la standul județului Suceava amenajat în incinta pavilionului României, organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, cât și direct la standurile altor țări prezente la acest târg. Flutur a precizat că în discuțiile avut a prezentat oportunitățile de investiții din județul Suceava din infrastructură, parcuri industriale, sănătate, aeroport, turism sau agrement.


Președintele CJ Suceava a arătat că a insistat în special pe posibilitatea de dezvoltare a parcurilor industriale, dar și cu privire la investițiile în sănătate, dar și la aeroport.
„Am avut întâlniri inclusiv discuții concrete privind construcția spitalului de pediatrie din Suceava, dar și despre parteneriate pentru îngrijiri paleative, precum și posibilitatea de dezvoltare a aeroportului Suceava, inclusiv realizarea de contacte în vederea unor întâlniri cu companii aeriene. De asemenea, în ceea ce privește turismul, s-a văzut interesul potențialilor investitori pentru investiții în turismul balnear, la Vatra Dornei și Cacica, dar și pentru stațiunile Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului”, a declarat șeful administrației județene.


El a precizat că una dintre primele oportunități de investiții ar fi la Vatra Dornei, pe partea de agrement discutându-se despre dezvoltarea unui domeniu schiabil în Giumalău, dar și de amenajarea unei pârtii artificiale în orașul la Gura Humorului care să fie folosită și pe perioada verii.
Un alt subiect abordat de Gheorghe Flutur în cadrul târgului a fost și cel al legat de pregătirea forței de muncă. El a precizat că acest subiect va fi dezbătut și aprofundat cu reprezentanții mediului de afaceri bavarez, având în vedere că săptămâna viitoare, la Suceava, când un grup de oameni de afaceri din Bavaria va veni în județul Suceava pentru identificarea de oportunități de investiții.
„Trebuie subliniat și faptul căpe perioada târgului ne-au contactat și oameni de afaceri suceveni din Anglia și Germania care au venit în mod special la standul Sucevei aflând despre participarea noastră în urma promovării acestei participări inclusiv la Luna diasporei”, a a mai spus Gheorghe Flutur.


Președintele CJ Suceava a precizat că județul este prezent pentru a treia oară la Târgul Expo Real de la Munchen, cu sprijinul directorului Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, Sebastian Metz. Flutur a spus că deja încep să apară rezultatele participării la acest târg și că investitori sunt interesați de această zonă.


Președintele CJ Suceava a explicat că expoziția EXPO REAL din München este un târg internațional pentru bunuri imobiliare și investiții care se desfășoară anual din 1998. La acest târg participă mai mult de 2.000 de expozanți din peste 30 de țări se prezintă la EXPO REAL München, având peste 42.000 de vizitatori din peste 70 de țări.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava