Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în cursul zilei de astăzi la sediul instituției pe care o conduce a fost semnat protocolul de colaborare între Universitatea Ștefan cel Mare și Spitalul Județean de Urgență pentru transformarea acestei unități în spital clinic. La semnarea protocolului au fost prezenți șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea și prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian. „Din acest moment așteptăm de la ministerele educației și sănătății avizele pentru transformarea spitalului județean în spital clinic și asta este posibil pentru că mai multe cadre medicale au și catedră universitară, iar de anul acesta avem la Suceava și facultate de medicină”, a spus Flutur.

El a adăugat că „este o zi istorică, astăzi 14 septembrie, o zi însemnată. Și dacă dăm timpul înapoi, personal vreau să mulțumesc pentru că mi-am văzut visul împlinit. Acum 12 ani, în 2010, am avut prima inițiativă de transformare a acestui spital în spital clinic. A durat cam mult, ce să facem, dar sunt bucuros că suntem în acest moment. Și de aici încolo asta înseamnă multă atractivitate pentru Facultatea de Medicină de la Suceava”.

Președintele CJ Suceava a spus că un spital clinic va însemna și un mare câștig pentru pacienții care vin la Spitalul Județean Suceava, având în vedere că va creștere complexitatea intervențiilor și gradul de pregătire a corpului medical de aici de la Suceava. „Aven un corp medical care e de elită și care e de toată isprava și acum face un pas important în pregătirea profesională în continuare”, a precizat Flutur.  El a amintit că în ultimii ani s-au investit peste 80 milioane de euro în spital, acesta având peste 29 de secții total modernizate și 5 compartimente, la care se adaugă alte proiecte ce urmează la finanțare de încă 170 milioane de euro. „De aici sigur va câștiga pacientul prin îmbunătățirea actului medical și prin dezvoltarea de specializări complexe”, a spus Flutur.

În același timp, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian, a ținut să mulțumească colegilor de la Spitalul Județean și președintelui CJ Suceava pentru semnarea acestui contract. „Mulțumesc colegilor de la Spital, domnului președinte pentru această oportunitate și sperăm că ea va fi dusă la bun final prin avizarea în cadrul Ministerului Educației și ulterior în cadrul Ministerului Sănătății. E un început. Și pe măsură ce spitalul devine un spital clinic, celelalte secții se pot autoriza în acest cadru mult mai ușor”, a arătat Mihai Dimian.

Flutur după semnarea protocolului pentru transformarea Spitalului Județean Suceava în Spital Clinic: „Este o zi istorică. Mi-am văzut visul împlinit”, 6.7 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (6 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava