MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul Adrian Popoiu, au trecut astăzi în revistă mai multe șantiere din Siret.

Astfel, cei doi au inspectat reabilitarea și modernizarea Drumului Județean 291A Pădureni – Mănăstioara. Finanțarea este asigurată prin Proiectul ,,Creșterea mobilității urbane și reducerea emisiilor de CO2 în orașul  Siret – prin introducerea transportului public local și prin crearea și modernizarea infrastructurilor de transport, velo și pietonale (FEDR – POR) în valoare de 4.736.720 Euro. Un alt șantier vizitat a fost cel vizând construirea și dotarea de ateliere, laboratoare și amfiteatru în cadrul Colegiului Tehnic Lațcu Voda (FEDR – POR), investiție în valoare de 1.283.916 Euro. Concret, aici se va construi o clădire în care vor funcționa 3 laboratoare (proiectare CAD, textile, mecanică și măsurări), 3 ateliere (lăcătușărie, CNC, textile) și un amfiteatru și se vor dota atelierele și laboratoarele cu mobilier, scule, mașini, echipamente și software de specialitate.

Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program Normal „Luminița” (FEDR – POR), un proiect în valoare de 1.196.181 Euro, a fost un alt șantier inspectat de Flutur și Popoiu. Prin acest proiect se vor reabilita corpurilor de clădire existente și se va extinde corpul B, se va asigura dotare cu echipamente didactice și nedidactice.

În fine, revitalizarea Zonei de Agrement Urbane din Zona Lacului de Acumulare Siret-Rogojești, din Siret, a fost ultimul șantier luat în vizor la vizita de astăzi. Un proiect  FEDR – POR în valoare de 2.035.064 Euro. Se va  realiza extinderea suprafeței spațiilor verzi din orașul Siret cu o suprafață de 17.000 mp, iar spațiile verzi din proiect vor fi dotate cu mobilier urban și se vor crea facilități de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate.

”Orașul Siret este un mare șantier iar meritul este în mare parte al primarului Adrian Popoiu și a echipei sale, cu care și noi colaborăm foarte bine. Avem proiecte derulate împreună. Un primar gospodar, cu viziune, a reușit să atragă foarte multe fonduri europene. Astfel de primari merită toată aprecierea și sprijinul”, a concluzionat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava