Concert pascal
MOPAN Suceava

Prezent la dezvelirea bustului lui Franz Cavaler des Loges, cel mai longeviv primar al municipiului Suceava, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a făcut apel la mai multă unitate între oameni arătînd că cei care lucrează în administrație mai au încă multe de făcut pentru a se ridica la înălțimea fostului primar austriac care a condus orașul timp de 23 de ani. ”Noi românii avem nevoie în viață de modele. Trebuie să ne raportăm la cineva. Nu știu dacă astăzi găsim așa de ușor modele și m-aș referi la administrația publică. Cu 100 de ani în urmă acest om căruia i-am dezvelit bustul uitați-vă câte lucruri a făcut pentru Suceava și eu cred că e bine să ne întrebăm fiecare dintre noi mai ales cei din funcții ne ridicăm la nivelul acestui om ori mai avem multe de făcut? Când vorbești de modele trebuie să te gândești la asta. Cu 100 de ani în urmă apeduct, canalizare, curent electric, să vorbești de cale ferată până în centrul orașului, investiții în școli, Liceul Ștefan, Muzeul actual, Palatul Administrativ, Spitalul Vechi. Doamne câte lucruri atunci. Și nu erau nici programe europene nici altceva dar s-a putut și a marcat istoria orașului Suceava și pasul uriaș spre civilizație. Când vorbeam despre zestrea Bucovinei în 2018 la 100 de ani de la Unire am zis că e bine să fim sinceri cu noi că uneori istoria mai ales în perioada comunistă a trucat niște adevăruri. Trebuie să vorbim despre zestrea adevărată a Bucovinei și o amprentă  deosebită a pus-o Franz Cavaler des Loges chiar dacă a fost străin. Și marele arhitect Romstorfer cu 100 de ani în urmă consolida Cetatea de Scaun a Sucevei. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să consolidăm și noi dar avem încă multe de făcut ca să avem curajul să ne uităm la înălțimea statuii acestui mare ctitor care a modernizat urbea Sucevei. A fost și logeviv dar a avut o viziune despre dezvoltare și asta cred că trebuie să fie pentru un bun gospodar de fiecare dată. Că dacă nu începi cu începutul să ai abeceul civilizației apă, canal, curent elctric, transport, școli, sănătate nu e bine. Noi mai avem încă multe de făcut să ne ridicăm la înălțimea lui și eu vorbesc în  numele meu. Mă bucur că biserica ne-a ținut azi o aici o lecție de istorie despre Franz Cavaler des Loges și cred că legătura asta administrație biserică trebuie să rămână și mai ales acumn când omenirea trece prin vremuri foarte grele. Trebuie să ne gândim și să înălțăm o rugăciune pentru cele 2000 de suflete care au murit numai în pandemia din ultima perioadă în județul Suceava și a ta trebuie să ne dea de gândit și să fim mai uniți pentru a lupta împotriva pandemiei. Uniți fără vrajbă, fără intoxicări și cu mai mult curaj. România, Suceava are nevoie de mai multă unitate nu mai vorbesc de cea politică unde am prelungit prea mult criza și sper că i-am pus capăt astăzio ca să ne ptem uita la dumneavoastră și să producem ceva corect pragmatic și bun pentru această țară”, a declarat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava