MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că va solicita Guvernului României promovarea de urgenţă a unor proiecte pentru aducţiuni de apă şi canalizare în comunele de pe valea Siretului. Gheorghe Flutur a declarat că în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu cetăţenii din localităţile din zona Siret s-a adus în discuţie o problemă importantă cu care aceştia se confruntă, respectiv nivelul foarte scăzut al apei din fântâni. „Sunt comune precum Grăniceşti, Zamostea sau Zvoriştea în care locuitorii sunt obligaţi să se aprovizioneze cu cisternele de apă, ceea ce înseamnă costuri foarte mari pentru ei. Este o problemă importantă, pentru că locuitorii din comunele din această zonă a judeţului riscă să rămână fără apă, atât pentru consum propriu, cât şi pentru animale şi agricultură”, a spus Flutur.
Liderul liberalilor suceveni a precizat pentru a găsi o rezolvare pe termen mediu şi lungu se va adresa Ministerului Mediului şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea includerii acestor localităţi într-o listă de priorităţi pentru aprobarea unor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru construcţia de reţele de alimentare cu apă potabilă şi canalizare. Gheorghe Flutur a arătat că va solicita celor două ministere găsirea unor soluţii pentru ca primarii localităţilor de pe valea Siretului să fie sprijiniţi pentru depunerea unor astfel de proiecte şi pentru a obţine mai rapid fondurile necesare pentru realizarea investiţiilor. „Este o problemă care trebuie rezolvată urgent. Dacă nu vor fi construite aceste reţele de alimentară cu apă potabilă, oamenii din aceste comune se vor confrunta permanent că problema asta va persista şi în viitor”, a spus Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava