Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, consideră că Guvernul PSD s-a „înfruptat cu nesaţ” din bugetul pe anul viitor al României, lăsând numeroase datorii „la caiet”. Gheorghe Flutur a amintit că a solicitat de nenumărate ori Guvernului PSD să respecte legea și să realizeze în mod transparent şi obiectiv rectificările bugetare, să le supună dezbaterii publice în termenul legal și să ţină cont de propunerile primite.

Flutur a precizat că la ultima rectificare bugetară, proiectul de lege a fost aprobat fără a fi supus dezbaterii publice în termenul legal. „Având în vedere că au fost exprimate foarte multe nemulțumiri atât referitor la construcția bugetului pe 2015, cât și asupra modului în care s-au alocat fonduri comunităților locale, speram că la rectificarea bugetară se va ține cont de propunerile noastre și ale reprezentanţilor structurilor asociative ale comunelor, orașelor și municipiilor. Bugetul pe anul 2015 nu a permis administrațiilor publice să cofinanțeze proiectele europene la nivel local, în vederea îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor români din mediul rural dar și din mediul urban și poate, cel mai grav lucru, în acest fel s-a blocat crearea de locuri de muncă”, a explicat Flutur. El a adăugat că în nenumărate rânduri a constatat, cu regret, că Guvernul PSD a promovat practici inadmisibile în relaţia cu aleşii locali. Liderul PNL Suceava a acuzat faptul că PSD a folosit „cumpărarea” aleşilor locali în teritoriu în scop electoral, cu sau fără voia lor acestora.
„Guvernul PSD a introdus și promovat administraţiile locale în ecuaţia jocurilor politice, folosind ca instrument banii de la buget. După ce au fost văduviți de sprijin și de resurse tot anul și ani la rând, primarii au fost determinați să stea cu mâna întinsă la Guvern, iar PSD a știut foarte bine să profite de această situaţie, folosindu-se de alocări bugetare, așa cum s-a întâmplat și în cazul ultimei rectificări”, a declarat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că „pentru a avea bani de împărţit, Guvernul PSD a tăiat fonduri de la investiţii, de la cofinanţarea proiectelor europene, de la infrastructura de transport şi de la modernizarea şcolilor şi spitalelor. Vorbim de această dată de peste 2,5 miliarde de lei care s-au alocat netransparent şi pe criterii de apartenenţă politică. Guvernul PSD a tăiat 1,6 miliarde lei de la infrastructură și 108 milione lei din bugetul Ministerului Energiei, IMM-uri și Mediului de Afaceri”.

Gheorghe Flutur a ţinut să precizeze că nici la ultima rectificare bugetară Județul Suceava nu a primit vreun leu pentru dezvoltare, „ceea ce înseamnă blocarea judeţului”. El a amintiți că Guvernul PSD nu a alocat niciun leu pentru finalizarea proiectelor mari de dezvoltare din judeţ. Flutur a spus că în trei ani de mandat PSD, la nivel local şi naţional, nu au fost continuate nici măcar lucrările aflate în stadiu avansat de execuţie şi nu s-au alocat fonduri pentru „investiţii vitale” pentru această zonă. „Nu ar trebui să se mai mire nimeni de ce zona Moldovei rămâne o zonă săracă, fără locuri de muncă, dar ademenită electoral o dată la patru ani”, a declarat preşedintele PNL Suceava. El a afirmat că „rectificarea bugetară pozitivă”, de care vorbea fostul premier Victor Ponta a însemnat tăierea banilor pentru şoselele de centură de la Suceava şi Rădăuţi. „Îmi amintesc de faptul că parlamentarii PSD de Suceava se lăudau anul trecut că au făcut amendamente şi că au fost prinşi bani pentru şoseaua de centură a Sucevei. Nu s-au cheltuit banii și au fost luați, probabil pentru a fi împărțiți în logica de campanie electorală”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că „viziunea” PSD pentru dezvoltarea României a însemnat doar „să nu ai o autostradă care să lege capitala ţării de Ardeal, sau să ai un municipiul Suceava sufocat”.

Flutur a spus că fostul Guvern PSD a blocat şi finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău, care este de o importanţă majoră pentru judeţ. „Pârtia din masivul Rarău, abandonată de Guvernul PSD și care urma să devină una dintre cele mai atractive din țară, se află inclusă într-un top al celor 15 megaproiecte ratate ale României”, a subliniat Gheorghe Flutur. Liderul PNL Suceava a spus că PSD a uitat complet şi realizarea studiului pentru transformarea E 85 de la Siret la Roman într-un drum similar cu cel de la Roman la Bucureşti, dar şi de invetiţii majore cum ar fi modernizarea DN 18 pe tronsonul Iacobeni-Borșa, care a ajuns unul dintre cele mai proaste drumuri naţionale din judeţul Suceava şi unul dintre cele mai degradate din întreaga ţară, sau reabilitarea Gării Iţcani, construcţia reţelelor de apă şi canalizare, reperaţiile necesare la campusul Universităţii Suceava, sau reabilitarea drumurilor, a şcolilor etc.

„Spuneam că programul de guvernare al PSD pentru judeţul Suceava s-ar putea numi „Bucovina uitată”. Judeţul pare încremenit după ce PSD a sistat finanţările şi a blocat lucrările la toate investiţiile începute”. Flutur a transmis că la rectificarea bugetului, Guvernul trebuia să ia în calcul alocarea de fonduri pentru proiectele de investiții în derulare și necesarul de fonduri pentru funcționarea primăriilor, pentru spitale sau dispensare, pentru luminatul public, pentru întreținere și pregătirea de iarnă a rețelelor de utilități și infrastructura de drumuri.
„Îngrijorător este faptul că Guvernul s-a ”înfruptat” din bugetul pe anul viitor. Nu se știe din ce bani. Par a fi datorii trecute <la caiet>”, a încheiat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava