Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că de săptămâna viitoare încep lucrările de asfaltare pe drumul din localitatea Glodu către pasul Bilbor. Gheorghe Flutur a spus că în această zonă a județului vor fi continuate investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere. „Sper că acest sat o să-și schimbe numele în perioada următoare pentru că nu o să mai fie glod. De altfel, după cum se vede se modernizează drumul care vine de la Vatra Dornei spre Panaci”, a arătat Flutur.

El a amintit că în primul său mandat de președinte al CJ Suceava a fost finalizat un proiect pentru modernizarea unui tronson de drum județean de 22 de kilometri, până la Glodu. Președintele CJ Suceava a spus că pe acest drum se va turna un strat de uzură în această toamnă. De asemenea, Gheorghe Flutur a anunțat că începând de săptămâna viitoare va începe turnarea a două straturi de asfalt pe un tronson de șase kilometri, pe drumul dintre localitatea Glodu spre pasul Bilbor. „Practic noi ne apropiem aici de granița cu județul Harghita. Am investit în primul proiect bani mulți pentru acel tronson de 22 de kilometri. Acum investim 3 milioane de euro pentru cei șase kilometri în acest proiect și urcăm spre pasul de la Bilbor”, a precizat Flutur.

El a adăugat că printr-un alt proiect în valoare de 5,2 milioane de euro, finanțat prin PNDL, va fi modernizat un alt tronson de 3,7 kilometri din acest drum, până la limita cu județul Harghita, prin pasul Bilbor. „Pentru acest tronson am făcut schimb de teren cu vecinii. Am dat niște teren primăriei Gălăuțaș ca să ne dea această porțiune să construim drumul. Va avea șase serpentine. Este un drum cu 2,5 kilometri de ziduri de sprijin, iar acolo trebuie spart în stâncă de piatră pentru că e o zonă destul de abruptă. De asemenea, vor fi 19 podețe care traversează această porțiune și în felul acesta ajungem la limita dintre Suceava și Harghita, pentru a coborî spre Toplița. Dorința noastră este să scurtăm distanța dintre Vatra Dornei și Ardeal, să facem legătura și spre București”, a declarat Flutur. El a arătat că prin deschiderea acestui drum distanța spre București, in această zonă, se scurtează cu peste 100 de kilometri. „Poate că trebuia mai repede și acest tronson să-l facem. Dar primăria de la Panaci a avut o problemă cu terenurile, până și-au rezolvat problema de patrimoniu, ca să ne dea teren la schimb a durat”, a spus Flutur. El a declarat că CJ Suceava are banii pentru tronsonul de 3,7 kilometri de drum iar lucrările de asfaltare spre pasul Bilbor ar putea să înceapă în primăvara anului viitor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava