Aflat la Câmpulung Moldovenesc la deschiderea Festivalului Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene”, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a transmis că Bucovina are nevoie de evenimente pentru a atrage cât mai mulți turiști în zonă spunând că se roagă la Dumnezeu ”să ne lase pandemia în pace să putem organiza și alte evenimente care să ajute turismul din Bucovina”. El a amintit de evenimentele din cadrul Lunei Diasporei care va debuta pe 1 august evenimente la care sunt așteptați foarte mulți turiști amintind că înainte de pandemie, Suceava devenea a treia destinație turistică ca număr de locuri de cazare, după litoral și Brașov.

”Mă rog la Dumnezeu să ne lase pandemia în pace să putem organiza și alte evenimente care să ajute turismul din Bucovina. Aici, în Câmpulung, faceți lucruri minunate – primarul, bravo lui, este un bun gospodar și organizator.
În perioada viitoare vom avea foarte multe evenimente, pentru toți, dar în special pentru românii care vin să își facă concediul acasă, august fiind Luna Diasporei. Vorbesc de Festivalul Medieval din 13-15 august, Hora de la Prislop, pe 22 august, împreună cu cei din Maramureș, și multe alte evenimente. De ce? Bucovina are nevoie de evenimente pentru a atrage cât mai mulți turiști. Înainte de pandemie, Suceava devenea a treia destinație turistică ca număr de locuri de cazare, după litoral și Brașov. Iar acesta este meritul dumneavoastră, al celor care ați investit în turism. Eu mă voi încăpățâna să organizez, împreună cu primarii, evenimente care să atragă în continuare turiștii și să punem în valoare ce avem noi mai frumos – obiceiuri, tradiții, portul popular, gastronomia. Împreună am reușit să ieșim în lume, să ne cunoască, iar astăzi, capitala folclorului autentic este la Câmpulung Moldovenesc”, a declarat Flutur.

Festivalul rapsozilor, în toamnă

Șeful administrației județene a dezvăluit noile surprize pe care le pregătește Consiliul Județean pentru perioada următoare. ”În paralel, CJ vă pregătește noi surprize. Chiar acum se filmează Nunta în Bucovina, o să o vedeți pe televiziunile naționale, după care o vom da pensiunilor, să încurajăm tinerii să facă nunți tradiționale. În toamnă vom lansa primul festival al rapsozilor pentru a pune în valoare autenticul, meșteșugarii, lada de zestre. Sunt valori pe care Bucovina le mai are, de aceea vă îndemn să purtați și să încurajați purtarea portului popular și să fiți alături de folclorul românesc”, a spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava