MOPAN Suceava

Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, afirmă că, „de ziua păcălelilor, românii au aflat mai direct ca niciodată că au fost minţiţi de USL şi că laptele şi mierea promise sînt, de fapt, scumpiri în lanţ”. El a făcut declaraţia în contextul în care, începînd cu 1 aprilie, s-au scumpit berea, ţigările, paşapoartele şi gazele pentru consumatorii industriali. De asemenea, a fost introdusă o taxă la externarea din spital. Gheorghe Flutur a spus că majorarea accizelor la ţigări şi la bere trebuia să se aplice de la 1 iulie, dar Guvernul USL a decis decalarea cu 3 luni a calendarului pentru a obţine încasări suplimentare la buget. Conform senatorului PDL, creşterea cu 5% a gazelor pentru consumatorii industriali va genera scumpiri în lanţ la toate produsele.

El a precizat că o nouă majorare a tarifelor la gaze, atît pentru consumatorii industriali, cît şi pentru cei casnici, va intra în vigoare începînd cu 1 iulie. Parlamentarul de Suceava a subliniat că USL nu a spus nimic despre toate aceste scumpiri nici în timpul Guvernului Ponta 1 şi nici în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012. În opinia sa, majorările de salarii şi de pensii nu vor acoperi nici măcar o treime din creşterile de preţuri prognozate pentru 2013. „Pentru USL, ziua păcălelilor este în fiecare zi. Iar păcăliţi sînt românii” a mai spus Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava