MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, în deschiderea Programului „Luna Diasporei – întâlnire cu sucevenii din Diaspora”, că în România și în județ vor urma investiții importante, prioritățile fiind autostrăzile. Gheorghe Flutur a spus că personal este foarte optimist în privința perspectivelor de dezvoltare, subliniind faptul că în următorii șapte ani România va avea la dispoziție nu mai puțin de 180 de miliarde de euro. „Nu mai puțin de 80 de miliarde de euro vor intra în România în următorii șapte ani, bani pe care trebuie să îi cheltuim inteligent pentru dezvoltare. Pe lângă acești bani, am discutat cu premierul, iar România va mai aloca 12 – 15 miliarde de euro pe an pentru investiții. România va putea beneficia de 180 de miliarde de euro. Este o sumă uriașă”, a spus Flutur. El a subliniat faptul că pentru județul Suceava și zona Moldovei prioritatea va fi construcția de autostrăzi. „Pe masca mea am scris A7 atunci când am semnat contractul la Siret. Este vorba de autostrada A7, care să lege Suceava de București, coridorul Nord – Sud. Pentru această autostradă s-au licitat patru tronsoane, până la Pașcani, iar mai târziu s-a întocmit studiul de fezabilitate Pașcani – Suceava – Siret și se știe deja traseul”, a arătat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că „A7 este deja o realitate din bani europeni”.

Șeful administrației județene a amintit și de autostrada A8, Ungheni – Iași – Târgu Mureș, arătând că la aceasta „s-a dat drumul deja pe două tronsoane”. El a spus că CJ Suceava are mai multe investiții în infrastructură pentru a asigura legătura județului spre această autostradă care va fi la circa 50 de kilometri distanță. Astfel, el a amintit de lucrările la drumul Vatra Dornei – Panaci – Bilbor – Toplița, spre A8, unde mai sunt de efectuat lucrări pe patru kilometri, dar și de drumul Mălini – Borca, spre coada lacului Bicaz. „Sun investiții care sper eu să vă convingă să veniți acasă”, le-a spus Gheorghe Flutur sucevenilor din Diaspora. El a amintit și de „Autostrada Nordului”, drumul expres Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Satu Mare, la care se licitează studiile de fezabilitate. Flutur a arătat că instituția pe care o conduce a preluat o parte din acest traseu și va realiza șoseaua de centură a orașului Siret.

Gheorghe Flutur a spus că sucevenii trebuie să fie mai gălăgioși, în sensul bun al cuvântului, pentru a-și apăra drepturile. „Trebuie să transmitem ce vrem să facem. Suntem foarte implicați în proiecte și o să fim și gălăgioși în sensul bun pentru a ne apăra drepturile, pentru a înlătura diferențele dintre noi și Ardeal, între noi și cei din zona București – Ilfov. Am auzit că pentru Moldova se vor aloca 2 miliarde de euro pentru infrastructură. Moldova merită 20 de miliarde de euro pentru a putea să ajungem cât de cât din urmă celelalte regiuni”, a precizat Flutur. El a spus că această zonă a țării este campioane la exporturi de forță de muncă. „M-aș bucura ca avioanele să fie pline de oameni de afaceri și de turiști care să vină în județ și nu de forță de muncă care să plece. Dar joburi mai plătite vor fi aici când vor fi autostrăzi”, a declarat Flutur.

Pe de altă parte, Gherghe Flutur a făcut referire și la Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, precizând că la finalul acestei luni ar urma să fie finalizat un nou terminal, iar în perioada următoare vor începe pregătirile pentru construcția unui alt terminal pentru pasageri și unul pentru transportul cargo. ”Suntem căutați. Acum sunt 11 destinații și vor fi și altele. Și vreau să mulțumesc diasporei de la Bruxelles pentru această rută de la Suceava spre capitala Belgiei și a Europei. Iar acum suntem în tratative avansate și pentru rutele spre Spania, Paris, Tel Aviv, însă acestea nu depind numai de noi. Dar apelul meu spre Diaspora este să se constituie în grupuri de inițiativă la capăt de pistă, pentru a avea aceste curse”, a mai declarat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur i-a mai invitat pe sucevenii din Diaspora să investească și în cele două parcuri industriale din județ. „Invit oamenii să investească în parcul de la aeroport, de 13 hectare, cu toate utilitățile. Acolo avem și un cluster, o asociere între Primăriile Suceava și Botoșani, Universitatea Suceava, cu asociațiile de crescători de animale, în ideea organizării unui terminal cargo pentru export. De asemenea, avem și parcul tehnologic de la Siret, în granița cu Ucraina”, a arătat Flutur.

El a amintit și de investițiile masive în domeniul sănătății. Flutur a spus că în momentul de față la Spitalul Județean sunt proiecte în derulare în valoare de 150 de milioane de euro, amintind de spitalul de copii, de boli infecțioase și de spitalul de oncologie.

De asemenea, Gheorghe Flutur a vorbit și despre perspectivele dezvoltării învățământului universitar, precizând că la Suceava urmează să se înființeze o Facultate de Medicină. Flutur a mai spus că o prioritate este și dezvoltarea învățământului dual.

Președintele CJ Suceava a mai declarat că în domeniul turismului există proiecte extrem de ambițioase, vorbind în primul rând de „Bucovina stațiune turistică”, proiect în care CJ Suceava s-a asociat cu Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. Gheorghe Flutur a amintit și de proiectul de 33 de milioane de euro pentru redeschiderea taberei de la Bucșoaia, din orașul Frasin.

Flutur le-a prezentat sucevenilor din Diaspora proiectele de dezvoltare pentru județul Suceava. El a anunțat că autostrăzile vor fi o prioritate, 3.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.3/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava