MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a propus participanților la summit-ul RePatriot, care a avut loc la Gura Humorului, să investească în sănătate și în turismul din județ. Gheorghe Flutur a declarat că acest summit, la care au participat circa 200 de oameni de afaceri din țară și străinătate, a fost un mare câștig pentru județul Suceava și pentru Bucovina. „Am avut circa 200 de oameni importanţi din Diaspora din toată lumea, care s-au întâlnit şi au discutat despre investiţii în România și despre cum să se întoarcă în România. Tema principală a fost <Conectăm Diaspora cu ţara>, deci vorbim despre o întoarcere cu investiţii, cu bani acasă. Şi am văzut oameni care au o pregătire şi o experienţă excepţională în diverse domenii. Că vorbim de SUA, Marea Britanie sau Germania. Mă uitam aici, un român, Gabriel Constantin, care conduce Trump Tower, la concernele preşedintelui Donald Trump. Şi este un român membru RePatriot. Şi sigur că au fost discuţii foarte interesante. Fiul lui Ion Raţiu, un om absolut remarcabil care a discutat cu mine despre anumite posibile investiţii în spitalele de psihiatrie din judeţul Suceava. Şi noi Consiliul Judeţean îl avem pe cel de la Burdujeni”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a spus că tot cu participanții la summit a discutat despre viitoare parteneriate publice-private. Flutur a arătat că a discutat și despre anumite terenuri pe care le-am putea oferi investitorilor pentru a dezvolta astfel de parteneriate. „Am discutat despre un teren din curtea Spitalului Judeţean pentru un spital de recuperare și un spital de copii. De asemenea pe turism m-am gândit doar la masivul Rarău pe care îl deschidem, având în vedere că avem două drumuri şi îl facem pe al treilea. Ce ar însemna investiţii turism venite de la acest nivel? Şi aici am văzut oameni care să discute de cifre de afaceri absolut remarcabile şi poveşti de succes. Oamenii care conduc sute sau chiar mii de salariaţi şi fac performanţă, profit şi vor să aloce resursele aici. De asemenea, am discutat despre posibila prezenţă a Bucovinei la un târg de peste ocean, în Statele Unite”, a declarat Gheorghe Flutur la finalul summit-ului RePatriot. El a subliniat faptul că i-a plăcut foarte mult o propunere venită din partea celor de la RePatriot, care au spus că dacă cei cinci milioane de români din Diaspora ar aduce în ţară cel puţin un prieten, asta ar însemna zece milioane de turişti în România, iar o mare parte dintre aceştia ar veni şi în Bucovina.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava