MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a ținut să le mulțumească sucevenilor și cadrelor medicale pentru situarea județului Suceava pe ultimul loc la nivel național la rata de infectare cu noul coronavirus. La finalul ședinței de Consiliu Județean de astăzi, Gheorghe Flutur a remarcat faptul că a trecut un an de când județul Suceava era dat ca exemplu negativ la nivel național, ca locul de unde a izbucnit pandemia de Covid la nivel național. „Suntem în 30 martie 2021. Anul trecut pe vremea asta Suceava era, din păcate, județul dat foarte des exemplu ca zonă unde a izbucnit pandemia. Astăzi mă uit că avem 6 – 7 zile la rând în care suntem pe ultimul loc la rata de infectare. Ceva peste unu la mie, ceea ce înseamnă că locuitorii județului Suceava au învățat această lecție dură. Și în primul rând trebuie să le mulțumim lor”, a spus Flutur.

El a remarcat și faptul că acum, „când este bine” se vorbește mai puțin de județul Suceava din acest punct de vedere. „Chiar dacă atunci când e bine nu prea mai vorbește nimeni de tine, pentru că se vinde mai greu o știre de bine, trebuie să observăm că inclusiv mass media de Suceava și vreau să îi mulțumesc, a subliniat această revenire a județului Suceava ca exemplu, să spun așa, în această luptă cu coronavirusul. Și eu vreau să le mulțumesc și dumneavoastră să vă mulțumesc și să le mulțumim sucevenilor pentru asta”, a mai adăugat Gheorghe Flutur. El a precizat că toate acestea nu ar fi fost posibile fără efortul medicilor și asistenților din județ, în special a celor din Spitalul Județean Suceava. „Nu s-ar fi putut face mare lucru dacă nu aveam actorii principali. Aici mă refer la aparatul de medici, asistenți medicali din întreg județul Suceava și la Spitalul Județean, care duce greul. Pentru că în continuare cazurile grele și foarte grele vin aici la Suceava, pe linia întâi de front și oamenii aceștia au probleme zilnic. Ne-am uitat și la alte spitale din țară și la dotări și la probleme. Sunt și trebuie luate din mers. Totuși Spitalul Județean Suceava nu a dus lipsă de fonduri și de dotări. Din acest motiv, încă o dată, în fața dumneavoastră, a colegilor din deliberativul județean vreau să asigur conducerea Spitalului Județean de toată disponibilitatea de fonduri pentru a face performanță în continuare”, a declarat Gheorghe Flutur.

Flutur le mulțumește sucevenilor și cadrelor medicale pentru că județul Suceava este pe ultimul loc în țară la rata de infectare, 8.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava