Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, s-a declarat mulțumit de calitatea asfaltului turnat pe drumul județean care leagă Rădăuțiul de Bilca și Vicovu de Sus dar este nemulțumit de racordările la drumurile laterale. ”Am fost la Frătăuții Vechi și am fost foarte bucuros să văd un drum care are deja două straturi de asfalt. Un proiect al Consiliului Județean Suceava. Aici avem 22 de kilometri pe care îi modernizăm. Nu sunt mulțumit de racordările la drumurile laterale și garantat vom face ca și acestea să meargă. Acostamentele trebuie să fie puțin înălțate. În rest, acest drum are două poduri noi în construcție, două sensuri giratorii pe care le facem, cu Gălănești și Mușenița. Constructorul este din zonă și sunt mulțumit de calitatea asfaltului. O să mai fie turnat un strat de uzură. A fost mult de așteptat pentru că era vorba de lucrări de apă și canal și nu trebuia lucrat de două ori. Mă duc să îi grăbesc pe cei care lucreaz în zona Bilca, unde sunt puțin în urmă cu drumul. Dar cele două sensuri giratorii, cele două poduri, acostamentele, racordarea cu drumurile laterale sunt preocupările noastre pe care le vom rezolva în perioada următoare. Sunt convins că toamna asta vor avea drum curea până la Vicov”,a  declarat Flutur după vizita pe șantier.

Flutur mulțumit de calitatea asfaltului turnat pe drumul județean care leagă Rădăuțiul de Bilca și Vicovu de Sus dar nemulțumit de racordările la drumurile laterale, 5.6 out of 10 based on 9 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.6/10 (9 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava