MOPAN Suceava

Prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat vineri, la Şcoala de Management Politic a tinerilor democrat liberali că PDL a primit botezul de dreapta pe scena politicii din România. Flutur a mai spus că democrat liberalii au si un alt atu în faţa celorlalte formaţiuni politice, precizând că PDL a câştigat toate alegerile organizate după aderarea României la Uniunea Europeană. El a arătat că PDL a primit botezul dreptei prin reformele promovate în ultimii ani. „Când vorbim despre centru şi despre dreapta eu cred că aici avem nişte lucruri clare care ne diferenţiază de ceilalţi. Cred că s-a dus în derizoriu dezbaterea publică de dreapta, de stânga, de centru dreapta. Eu tot timpul am spus că PDL şi-a luat botezul. Trebuie să fim realişti. A fost şi acea critică că PD vine din zona de centru stânga. Dar PD-L şi-a luat botezul ca partid de centru dreapta după reformele pe care a avut curajul să le facă şi pentru că şi-a asumat anumite responsabilităţi. Iar una dintre valorile de dreapta este responsabilitatea”, a spus Flutur.  El a adăugat că PDL nu a guvernat cu ochii la sondaje, chiar dacă în urma reformelor luate PDL „s-a dus în jos”.

Gheorghe Flutur a subliniat că în comparaţie cu PDL, stânga politicii „a fugit de la serviciu” atunci când criza „începea să-şi arate colţii”. „De la peste 30% cu cât am câştigat alegerile parlamentare ne-am dus jos pentru că trebuia să alegi între a face reformă, care era de multe ori nepopulară, sau a rămâne bine în sondaje. Vedeţi că stânga nu gândeşte aşa. Primul exemplu a fost atunci când a crăpat acea alianţă între PD-L şi PSD. Pentru că noi am început-o,  iar PSD-ul, când criza începea să-şi arate colţii, a ales să se retragă să plece de la guvernare şi să plece de la serviciu. Pentru că veneau alegerile prezidenţiale în toamnă, iar ei au spus că vrem să ne concentrăm pe prezidenţiale, mai mult decât să luăm nişte măsuri. Şi ne-a lăsat pe noi să guvernăm singuri şi în plină criză, cu un Guvern care a fost lovit de moţiuni. A fost foarte greu. Şi de aici se poate face o primă comparaţie între asumarea de răspundere şi fuga de la serviciu. Între dreapta şi stânga”, le-a explicat Flutur tinerilor din PDL. El a adăugat că liderul PSD Victor Ponta a uitat că atunci când a fost ministru în Guvernul PDL-PSD au existat patru asumări de răspundere. „În Guvernul acela a fost şi Victor Ponta. A fost ministrul cu relaţia cu Parlamentul. Am văzut recent că ne critica pentru că avem prea multe asumări de răspundere. Păi numai cât au fost ei au fost 4 asumări de răspundere. Aceasta nu a fost un moft. Aveam urgenţă în angajamentele internaţionale. De aceea eu cred că noi trebuie să explicăm mult mai bine aceste lucruri”, a spus Flutur.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava