MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat finanțarea cu prioritate a mai multor proiecte pentru județul Suceava și regiunea de Nord – Est prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Gheorghe Flutur a făcut aceste solicitări în cadrul dezbaterii care a avut loc în ședința Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe tema “Resurse pentru modernizare în regiuni și județe”. Gheorghe Flutur este vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, el declarând după ședință că prin PNRR, România va avea la dispoziție peste 30 de miliarde de euro pentru următorii ani. „Acești bani alocați de Uniunea Europeană sunt pentru refacerea țării după pandemie. Rugămintea mea este să ținem seama de câteva lucruri. Nu sunt singurii bani și trebuie priviți complementar. Pentru că sunt și alte surse de finanțare. Din păcate regiunea Nord-Est este pe locul șase din coada Europei în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor. Înseamnă că e de investit urgent. Și vă rog să țineți cont de alocarea fondurilor în următoarele direcții prioritare”, a declarat Gheorghe Flutur.

În primul rând, el a vorbit despre infrastructura de transport. Flutur a făcut referire în special la Autostrada A7, care să lege Suceava de București. „Rog insistent să se țină seama în perioada următoare să se finanțeze acest coridor Nord-Sud care să lege Regiunea de Nord-Est a României de Capitală, Siretul, Suceava de București. Apoi vorbim de Autostrada A8, care să lege Estul, regiunea noastră de Ardeal. Să lege județul Iași de Târgu Mureș, unde și județul Suceava, la 30 – 40 de kilometri, se înțeapă în această autostradă”, a mai adăugat Flutur. El a spus că infrastructură înseamnă și centurile ocolitoare, făcând referire la cele de pe ruta Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. „De asemenea, infrastructură de transport înseamnă și căile ferate, îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea vitezei”, a declarat șeful administrației județene.

Flutur solicită introducerea de trenuri turistice care să lege stațiunile Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei

În acest context, el a făcut un apel pentru crearea unui fond special pentru introducerea de trenuri turistice în stațiunea turistică Bucovina, formată din localitățile Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, care să facă legătura cu municipiul Suceava. „Trenul electric este nepoluant și gândiți-vă câte mașini ar înlocui acest tren. Și cred că poate fi prins pe capitolul verde din Programul de Reziliență această prioritate pe care noi o solicităm”, a explicat Gheorghe Flutur.

El a spus că extrem de importante sunt și problemele economice din Regiunea de Nord-Est și din județul Suceava, „pentru că asta ne doare”. Gheorghe Flutur a solicitat facilități și pârghii pentru dezvoltarea parcurilor industriale. El a amintit că în județ sunt deja două parcuri industriale, la Suceava și Siret. „Dar avem nevoie de pârghii de creare de locuri de muncă. Regiunea de Nord Est și județul Suceava sunt din păcate exportatoare de forță de muncă tânără și calificată. Asta e durerea noastră. Dacă nu le oferim soluții alternative nu facem nimic”, a declarat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a adăugat că și domeniul sănătății este extrem de important, el precizând că pe lângă investițiile în construcția de spitale mari trebuie să se aibă în vedere și finanțarea actualelor spitale județene și a celor din orașele mici și mijlocii. „Sunt acord cu spitalele mari care trebuie construite. Vă rog să vă gândiți și la celelalte spitale județene. Și aici în Suceava avem nevoie de spitalul de copii și de pavilionul de boli infecțioase, pe care să le construim. Dar toate orașele mici și mijlocii au spitale, în unele dintre ele clădirile având peste 100 de ani vechime. Și nu au fonduri și va trebui să ne gândim în reziliență și ce facem cu aceste spitale”, a precizat șeful administrației județene.

Gheorghe Flutur a spus că importante sunt și investițiile în rezolvarea problemelor de mediu. „Și aici aș vrea să tratați aducțiunea de gaze naturale pentru populație ca o problemă de mediu. Pentru că în felul acesta vom putea proteja și cruța păduri de la tăiere, pentru că vom avea sursă alternativă de încălzire. Și tot aici cred că e nevoie de crearea unui parteneriat, a unei asocieri, Consilii Județene, primării pentru împădurirea terenurilor degradate”, a solicitat Gheorghe Flutur.

În final, Gheorghe Flutur a concluzionat că prioritare la finanțare trebuie să fie programele pe infrastructură, turism, mediul de afaceri, sănătate sau infrastructura de școli.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava