MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunță lansarea unui proiect de amenajare a zonei Masivului Rarău pentru dezvoltare turistică. Astăzi am convocat echipa arhitectului șef de la Consiliul Județean Suceava și a șefului Biroului de turism și ne-am întâlnit pe Rarău, cu primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, cu echipa de urbanism a Primăriei pentru a discuta despre o strategie integrată privind dezvoltarea turismului pe Masivul Rarău. Primul proiect care se conturează, și la care Consiliul Județean Suceava și-a oferit disponibilitatea pentru accesarea unui program de finanțare, este realizarea unui proiect „Panorama” din zona releelor de pe Rarău  unde să fie instalate aparate telescopice cu care se va putea vedea și Suceava și Valea Moldovei de la Câmpulung Moldovenesc până la Gura Humorului, dar și Valea Bistriței. Se mai are în vedere identificarea unor locuri de campare, dar și de noi locuri de parcare în zonă. Am discutat identificarea de trasee cu grade de dificultate diferite pentru turiști pe Muntele Rarău”, Aa explicat Flutur. Totodată,  a spus el s-a decis reluarea demersurilor pentru al doilea tronson al pârtiei de schi care ar urma să ajungă până aproape de releul de pe Rarău. ”Rarăul va putea găzdui atât sărbători de mare amploare iarna, dar și vara. Mă refer la un festival pentru tineret „Stelele Rarăului”, care, pe lângă trupe consacrate, să includă noaptea pe munte spectacole cu jocuri de lumini și proiecții laser”, a încheiat Flutur.

 

Flutur propune proiectul ”Panorama” pentru Masivul Rarău, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava