Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a a declartat marţi că Executivul condus de preşedintele PSD Victor Ponta pentru că a uitat complet de gara Iţcani, clădire declarată monument istorie. Gheorghe Flutur a precizat că alături de alte investiţii din judeţul Suceava, această gară monument a fost inclusă de PSD „în lunga Listă a monumentelor neglijenței, indiferenţei şi neputinţei Guvernului”. Într-o interpelare adresată Guvernului, Gheorghe Flutur explică faptul că această gară este un monument de arhitectură fiind înscrisă în lista monumentelor istorice, sub numele Gara Suceava Nord-Iţcani, unde apare ca fiind datată din anul 1876.

„Gara Ițcani a fost construită în ideea de a fi și o carte de vizită a Austro-Ungariei pe frontiera austro-română. Este o construcție cu două niveluri realizată după modelul unor gări din zona central-europeană. În apropierea Gării Ițcani a fost construit și un depou de locomotive, care era unul dintre cele mai mari din zona Bucovinei precum și locuințe pentru personalului feroviar. Suceava a fost legată de alte centre importante din Bucovina prin linia de cale ferată Cernăuți – Ițcani, în lungime de 89 km inaugurată la 28 octombrie 1869, iar la 25 decembrie 1869, a fost deschis traseul Suceava – Roman. Gara Ițcani a fost gară de frontieră austriacă, până în anul 1918. Până de curând în Gara Iţcani lucrau peste 150 de ceferişti”, a spus Flutur. El a subliniat că din păcate, în ultimii ani, gara Ițcani a ajuns într-o avansată stare de degradare, devenind o clădire insalubră și periculoasă atât pentru călători cât și pentru angajați, cu o imagine dezolantă, care nu este permisă pentru o clădire de patrimoniu.

„Ploile și vântul puternic au smuls bucăți din acoperiș însă de aproape trei ani nimeni nu a intervenit eficient iar apa se infiltrează în pereţi; ca urmare a apărut igrasia și cade tencuiala la interior și de pe zidurile exteriore. Sala de aşteptare ca și majoritatea spaţiilor interioare sunt în stare avansată de degradare. Spațiile dezafectate au fost invadate de gunoaie și de câini vagabonzi, geamurile au început să fie sparte. Peronul a ajuns, de asemenea, într-o stare deplorabilă. Situaţia Gării Suceava Nord reprezintă o dramă și pentru cele 20 de familii de ceferişti care locuiesc la etajele superioare ale imobilului şi care au fost somaţi să îl părăsească fără a li se oferi o alternativă”, a explicat liderul PNL Suceava. El a spus că vrea să tragă un semnal de alarmă extrem de serios cu privire la starea deplorabilă în care se găseşte Gara Ițcani, transmiţând Guvernului că insistă asupra necesității restaurării clădirii monument prin lucrări ample de reparaţii și consolidare la exteriorul şi interiorul gării, inclusiv reabilitarea peronului.


„Am sesizat în repetate rânduri starea clădirii, iar împreună cu deputaţii PNL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu și Ioan Balan am solicitat alocare de fonduri, inclusiv prin depunerea unui Amendament la Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2015 pentru reabilitarea clădirii Gării Iţcani. Situaţia este foarte gravă, iar starea dezastruoasă a gării Ițcani este consecința neglijenței, indiferenţei şi neputinţei celor obligați să o întrețină”, a precizat preşedintele PNL Suceava. El a arătat că soluţia pentru această gară este realizarea investiţiilor în infrastructura clădirii, în baza unui proiect coerent de refacere. Flutur a declarată că din păcate, tot ce s-a realizat în legătură cu reabilitarea Gării Ițcani „este mai degrabă o palmă dată Sucevei”. El a amintit că în luna noiembrie 2014, în plină iarnă, câţiva muncitori au fost văzuţi pe peronul gării, aceştia spunând că vor să înceapă pregătirile pentru refacerea acestuia. „Evident că totul a fost abandonat în cateva zile din cauza frigului și a ninsorii. Practic nu s-a mişcat mai nimic în zonă, nu a fost ridicată nicio schelă, semn că nu s-a făcut nici măcar organizarea de şantier”, a mai spus Gheorghe Flutur. El a solicitat Guvernului să precizeze clar în ce stadiu se află “discuţiile” privind realizarea lucrărilor de reparaţii capitale la gara Iţcani, dacă există fonduri alocate în acest sens şi dacă a fost stabilit un grafic de lucrări. Flutur a mai solicitat Guvernului PSD să dea dovadă de responsabilitate maximă în ceea ce privește administrarea clădirilor de patrimoniu, adăugând că aşteaptă precizări concrete privind situația documentelor și avizelor necesare obținerii unei autorizații de construire fără de care nu se pot face lucrări la clădirea Gării Ițcani.

Flutur: PSD a inclus gara Ițcani în lunga Listă a monumentelor neglijenței, indiferenţei şi neputinţei Guvernului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava