MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, consdideră că municipiul Rădăuţi a ajuns să aibă soarta judeţului Suceava „care a fost uitat şi abandonat de Guvernul PSD”. În aceste condiţii, Flutur a solicitat Guvernului PSD condus de premierul Victor Ponta să deblocheze de urgenţă municipiul Rădăuţi. Într-o interpelare făcută în Parlament, Gheorghe Flutur a atras atenţia că municipiul Rădăuţi, alături de Bucovina şi judeţul Suceava au aceeaşi soartă, fiind „uitate şi abandonate de Guvernul PSD”. Flutur a amintit că Primăria Rădăuți a rămas fără conducere după ce mandatul primarului ales al municipiului este suspendat din septembrie 2014, iar Consiliul Local din Rădăuţi a fost dizolvat prin hotărâre judecătorească definitivă. În interpelarea adrestă ministrului afacerilor interne Gabriel Oprea, liderul PNL Suceava aminteşte şi de faptul că mandatul secretarul interimar al municipiului, singurul care mai avea dreptul să semneze documentele importante pentru funcţionarea primăriei, a expirat pe 27 aprilie.

„După această dată o problemă deosebită este cea a ordonatorului de credite, cel care trebuie să semneze plăţile. Nu există un angajat al Primăriei căruia să-i fi fost delegate astfel de atribuţii. Nu-şi mai pot primi salariile profesorii și angajaţii din unităţile şcolare aflate în gestionarea primăriei rădăuţene, angajaţii Primăriei Rădăuţi, cei din direcţiile subordonate, de la Casa de Cultură şi de la Grădina Zoologică sau poliţiştii locali din municipiu”, a declarat Flutur. El a adăugat că la Primăria Rădăuţi se înregistrează un blocaj în plata facturilor pentru lucrări de investiţiile aflate în derulare, în emiterea certificatelor de naştere, de deces sau de căsătorie şi a documentelor de urbanism. „Situația era previzibilă dar nici Guvernul și nici alte instituții abilitate nu au făcut nimic pentru a nu se ajunge în această situație”, a subliniat Gheorghe Flutur. Preşedintele liberalilor suceveni l-a atenţionat pe ministrul Gabriel Oprea că la Primăria Rădăuţi „este o situaţie excepţională”, şi l-a întrebat pe acesta de ce Guvernul nu a luat o decizie după ce, în data de 31 martie 2015, Prefectura Suceava a trimis Executivului, către Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, proiectul de hotărâre prin care se propune organizarea alegerilor parţiale pentru Consiliul Local Rădăuţi, fiind sugerată şi o dată, 17 mai 2015. „Rădăuțiul a ajuns să aibă sorta județului Suceava care a fost uitat și abandonat de Guvernul PSD. Din acest motiv solicit soluții de urgență pentru deblocarea municipiul Rădăuţi”, a spus Flutur. El a mai precizat că o situație deosebit de gravă se înregistrează și la Spitalul municipal Rădăuţi, în special în ceea ce priveşte plata salariilor celor 420 de angajaţi. Flutur a arătat că aceste probleme au apărut după ce mandatul provizoriu al managerului a încetat la data de 10 mai 2015, iar directorul medical a demisionat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava