Concert pascal
MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit cu reprezentanţii din România ai companiei SCC Service din Marea Britanie, care vrea să deschidă un punct de lucru în Suceava în care ar urma să lucreze aproximativ 400 de angajaţi. Trebuie spus că SCC Service este cea mai mare companie privată de IT din Europa, iar în momentul de faţă are două puncte de lucru în România, la Iaşi şi Bacău. Gheorghe Flutur a declarat ieri la întâlnirea pe care a avut-o cu elevii care au obţinut nota 10 la prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta că în cursul zilei de miercuri a avut o întâlnire, la Consiliul Judeţean, cu reprezentanţii companiei bitanice şi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. „Am discutat cu reprezentanţii acestei firme, care vor să deschidă aici un call center, prin care se vor crea circa 400 de locuri de muncă în domeniul IT. Şi încercăm să le găsim spaţii şi în Suceava. Reprezentanţii companiei spuneau că în Iaşi nu prea mai găsesc forţă de muncă în IT, dar şi că cei care termină facultatea de aici de la Suceava nu vor să se ducă la Iaşi, ci vor să lucreze aici”, a spus preşedintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a adăugat că dacă se va deschide acest call-center la Suceava vor fi locuri de muncă şi pentru cei care au absolvit doar liceul şi care ştiu o limbă străină şi pot să lucreze pe calculator.
Proprietarul şi directorul general al grupului din care face parte compania SCC Services, Sir Peter Rigby, CEO companiei, James Rigby, dar şi directorul general pentru România,  au avut la finalul anului trecut o primă întâlnire cu autorităţile judeţene, însă până în momentul de faţă nu au luat o decizie cu privire la deschiderea unui punct de lucru în Suceava. Sir Peter Rigby a declarat la vremea respectivă că intenţia este ca noul centru de la Suceava să devină funcţional de anul acesta, în total urmând să fie angajate 400 de persoane.

Flutur reia discuţiile cu o companie din Marea Britanie care vrea să înfiinţeze 400 de locuri de muncă, 8.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava