Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat promptitudinea  cu care ministrul dezvoltării, administrației și lucrărilor publice, Cseke Attila, a semnat contractul pentru reabilitarea termoficării în municipiul Vatra Dornei. „După vizita mea de săptămâna trecută, când am discutat cu dumnealui despre mai multe proiecte esențiale pentru promovarea și dezvoltarea județului nostru, domnul ministru a alocat 56,7 milioane de lei pentru reabilitarea sistemului centralizat de încălzire la Vatra Dornei”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că un alt proiect important, la care lucrările avansează în ritm alert, este cel al magistralei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei. Președintele CJ Suceava a precizat că Transgaz a alocat 18 milioane de lei pentru această investiție, iar municipiul Vatra Dornei are o centrală termică pe gaz natural care așteaptă de mulți ani să poată funcționa.

„Sunt încrezător că acest demers va avea succes și că finalizarea acestei investiții înseamnă protecție asupra pădurii, înseamnă  confort, civilizație și dezvoltare”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Flutur salută promptitudinea cu care ministrul Cseke Attila a semnat contractul de reabilitare a termoficării din Vatra Dornei, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava