Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a criticat conducerea USL a administraţiei judeţene din cauză că nici pînă la această dată nu a demarat investiţia în modernizarea Aeroportului de la Salcea. El a afirmat că proiectul este în întîrziere, deoarece încă nu a fost desemnat cîştigătorul licitaţiei de execuţie a lucrărilor. Senatorul Flutur a mai spus că nu se poate vorbi despre dezvoltarea economică şi socială a judeţului Suceava, dacă nu este modernizat Aeroportul. El a adăugat: „Pentru atragerea investitorilor, pentru sucevenii care lucrează în străinătate, pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă, avem nevoie de aeroport”. Proiectul de modernizare a Aeroportului de la Salcea are o valoare de 167,7 milioane de lei, iar contractul de finanţare a fost semnat în octombrie 2011, pe vremea cînd şeful administraţiei judeţene era Gheorghe Flutur. Din suma totală, 88,6 milioane constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională. Celelalte fonduri trebuie asigurate de Guvern şi de Consiliul Judeţean. Guvernul ar urma să contribuie cu 67,5 milioane de lei, iar Consiliul cu 11,6 milioane.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava