MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, s-a aflat miercuri în mijlocul humorenilor pentru a discuta cu concetăţenii săi şi a le arăta ce s-a realizat ăn ultimii patru ani şi care sunt proiectele sale de viitor. Flutur a fost însoţit de candidatul PDL pentru funcţia de primar al oraşului Gura Humorului, Ionuţ Creţuleac, cei doi prezentându-le alegătorilor proiectele realizate în ultimii ani în acest oraş cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava. „Gura Humorului este unul dintre oraşele care au cunoscut o dezvoltare importantă în această perioadă, ca şi Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei. Cred că s-au făcut multe lucruri frumoase, atât pentru turism, cât şi pentru infrastructura de drumuri. Şi mă refer aici la deschiderea spre Poiana Micului şi Suceviţa, la drumul care leagă Capu Câmpului de Mălini. Dar trebuie subliniat tot ce înseamnă investiţii în turism. Pensiuni turistice în zona Humorului, zona de agrement, pârtia de schi, sunt realizări cu sprijinul meu şi al echipei mele”, a spus Flutur.

El le-a solicitat humorenilor să-i dea votul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, dar şi pentru echipa sa de consilieri judeţeni. „Aici totul este emoţionant pentru că sunt la mine acasă”, a subliniat preşedintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a subliniat că îl susţine pe Ionuţ Creţuleac pentru funcţia de primar în Gura Humorului, considerând că acesta poate să facă echipă împreună cu el pentru a continua dezvoltarea oraşului. „Am venit să-l susţin pe candidatul nostru, Ionuţ Creţuleac, fostul subprefect de Suceava, un economist de toată isprava, un om potrivit pentru funcţia de primar. Şi le cer humorenilor să dea un vot pentru Ionuţ Creţuleac”, a mai declarat Gheorghe Flutur. La rândul său, Ionuţ Creţuleac a spus că îşi doreşte ca tinerii din Gura Humorului să fie alături de el pentru a aduce o schimbare în bine în acest oraş. Creţuleac a subliniat că din punctul său de vedere, tinerii trebuie să fie mult mai bine reprezentaţi în administraţie. „Am primit sprijinul preşedintelui Gheorghe Flutur în campanie şi vreau să ştiu că îl primesc şi în administraţie. Iar dumnealui m-a asigurat de acest lucru”, a spus Creţuleac.

Nu în ultimul rând, prezent la acţiunea electorală din Gura Humorului, şeful de campanie al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că PDL va obţine un scor foarte bun la alegerile pentru consilieri locali şi consilieri judeţeni. Bălan a adăugat că „în ceea ce-i priveşte pe candidaţii noştri, Gheorghe Flutur şi Ionuş Creţuleac, aceştia se bucură de un remarcabil succes aici în Gura Humorului”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava