MOPAN Suceava

Prefectul Alexandru Moldovan împreună cu Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Irina Vasilciuc, administrator public al județului, Vasile Cărare, edilul orașului Milișăuți și specialiști din cadrul Secției Drumuri Naționale (SDN) Suceava și Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava a participat astăzi la o întâlnire de lucru ce a avut loc la sediul Primăriei Milișăuți, în cadrul căreia a fost analizat stadiul demersurilor întreprinse în vederea realizării podului provizoriu ce ar urma să preia o parte din traficul de pe podul supus la reparații pe DN2 H, km 4+776.

Urmare a Hotărârii CJSU Suceava, DRDP Iași a înaintat către CNAIR solicitarea de suplimentare a fondurilor cu suma de 624.000 lei (fără TVA) , necesară realizării variantei ocolitoare.

”A fost analizat și subiectul întârzierii depunerii la instituțiile avizatoare (SGA și Poliția Rutieră) a proiectului podului provizoriu, acest aspect conducând la întârzierea lucrărilor de reparații la podul propriu-zis, obiectiv de investiție deosebit de important pentru locuitorii zonei Milișăuți – Rădăuți – localitățile limitrofe. Având în vedere necesitatea urgentării închiderii pentru reparații a podului DN2 H, dar în condiții care să afecteze cât mai puțin cetățenii din zonă, administrația județului a reînnoit demersurile către DRDP Iași în vederea depunerii documentației pentru obținerea avizelor podului provizoriu și realizarea acestuia în cât mai scurt timp posibil”,a  declarat prefectul de Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava