MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat intensificarea lucrărilor de salubrizare pe toate sectoarele de drum. El a cerut, în special, cosirea şi preluarea vegetaţiei de pe marginea drumurilor şi a şanţurilor, golirea coşurilor de gunoi şi igienizarea parcărilor. În campania de curăţenie sînt implicate administraţiile locale, Direcţia de Drumuri şi Poduri, Secţiile Suceava şi Cîmpulung ale CNADNR şi Direcţia Silvică. Gheorghe Flutur a făcut solicitarea, fiindcă pe 14 şi 15 august, în judeţul Suceava este aşteptat un flux mare de pelerini şi turişti. Pe 15 august, de Sfînta Maria, este hramul Mănăstirii Putna şi mare sărbătoare la Biserica Catolică din Cacica.

În perioada următoare, în judeţul Suceava au loc mai multe evenimente şi festivaluri la care sunt aşteptaţi să participe un număr mare de turişti şi pelerini. Astfel, până duminică, 14 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei are loc Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”. Începând de astăzi, 13 august, şi până luni, 15 august, la Ciocăneşti va avea loc o nouă ediţie a Festivalul Național al Păstrăvului.
Un număr mare de pelerini şi turişti sunt aşteptaţi să vină la manifestările „De hram în Bucovina”, din localităţile Putna şi Cacica.
Pelerinii sunt aşteptaţi la Putna încă de duminică seara, când de la ora 18:00 va începe suljba Privegherii la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Slujbele de luni, 15 august vor începe la ora 7:00, cu slujba Sfântului Maslu şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 9:00 va începe Sfânta Liturghie.
Programul celebrărilor dedicate hramului şi pelerinajului de la Cacica va începe tot duminică, 14 august a.c., de la ora 10:00 cu celebrarea penitenţială. La ora 13:30 este programată sosirea pelerinajului persoanelor consacrate şi al tinerilor la sanctuarul catolic din Cacica, iar de la ora 22:00 va începe privegherea mariană, recitarea Rozariului şi procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului. Slujbele de luni, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la sanctuarul din Cacica vor începe dimineaţă, la ora 6:00, iar de la ora 11:00 va începe Sfânta liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii. Anul acesta, la celebrările hramului sanctuarului de la Cacica a fost invitat şi Preafericirea Sa Fouad Twall, patriarh latin al Ierusalimului. Tot pe 15 august, în comuna Cacica, va fi organizată „Sărbătoarea Diasporei”, un spectacol folcloric extraordinar al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu“, dedicat românilor din diaspora.
De precizat că tot duminică, 14 august, câteva sute de armeni din ţară şi din străinătate sunt aşteptaţi să participe la hramul mănăstirii Hagigadar.
Manifestările din perioada următoare vor continua cu Festivalul de rock „Bucovina Rock Castle” (18 – 20 august) şi cu Festivalul Internațional de Film „UNICA” din Suceava, care va avea loc între 19 şi 26 august.

Flutur solicită curăţenie exemplară în judeţ înainte de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava