Ansamblul Ciprian Porumbescu - 65 ani aniversar

Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a revenit cu o solicitare adresată Ministrului Transporturilor, Alexandru Răvan Cuc, cu privire la luarea unor măsuri în vederea fluidizării și îmbunătățirii siguranței circulației pe drumurile naționale din Județul Suceava. Concret, se solicită implementarea unor soluții cu sensuri giratorii la intersecțiile de pe aceste drumuri.

”În vederea fluidizării și desfășurării în condiţii de siguranță a circulației rutiere, considerăm că cea mai simplă și mai puțin costisitoare soluție este cea de amenajare a unor sensuri giratorii”

În solicitare se arată că ”în ultimii ani s-a înregistrat o creștere substanțială a traficului atât în localități cât și în afara acestora. În vederea fluidizării și desfășurării în condiţii de siguranță a circulației rutiere, considerăm că cea mai simplă și mai puțin costisitoare soluție este cea de amenajare a unor sensuri giratorii în zonele aglomerate și cu dificultăți din punct de vedere al vizibilității și geometriei. Considerăm că în acest fel se vor obține efecte pozitive pentru toți participanții la trafic și astfel se vor elimina ambuteiajele, situațiile de conflict create de virajele la stânga și se va reduce timpul petrecut în trafic”. De asemenea se fac și o serie de propuneri de amenajare a intersecțiilor cu sensuri giratorii: pe DN 2 la Praxia, Spătărești, Românești și Siret, pe DN 17 la Pojorâta, Sadova și Frasin, pe DN 17A la Vatra Moldoviței și Marginea, pe DN 17B la Dorna Arini, pe DN 2E la intersecția spre Baia, la Cornu Luncii, Cacica și Vicovu de Sus, pe DN 2H la Milișăuți și pe DN 29A la Adâncata și Zvoriștea.

”Datele privind numărul accidentelor care au loc pe aceste drumuri, cu multe victime din păcate,  confirmă  că este mare nevoie de astfel de măsuri”

”Județul Suceava, județ turistic vizitat de un număr din ce în ce mai mare de turiști, județul cu o rețea foarte mare de drumuri, județ de graniță a Uniunii Europene, cu drumuri sufocate de numărul tot mai mare de mașini, tiruri și camioane, are nevoie de adoptarea de urgență a unor măsuri pentru fluidizarea traficului și creștere a siguranție circulației. Datele privind numărul accidentelor care au loc pe aceste drumuri, cu multe victime din păcate,  confirmă  că este mare nevoie de astfel de măsuri. Pe lângă soluțiile propuse în această solicitare, specialiștii în domeniu trebuie să vină cu un set complet de măsuri pe care Ministerul Transporturilor să le pună în practică. Evident, și o mai spun încă o dată și încă o dată, nu putem vorbi de un trafic civilizat și sigur fără drumuri de mare viteză (drum expres sau autostradă), atât Nord-Sud spre Capitală, cât și spre Vestul țării și Europa”, a mai spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava