Concert pascal
MOPAN Suceava

Co-preşedintele PNL Suceava şi secerarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a afirmat joi că victoria obţinută de Klaus Iohannis în Suceava reprezintă revenirea la normalitate a judeţului, care dă semnalul pentru viitoarele alegeri locale şi parlamentare. Gheorghe Flutur a ţinut să remarce faptul că în judeţul Suceava, noul PNL a reuşit să se claseze la nivelul Moldovei pe primul loc, cu cel mai mare scor obţinut pentru Klaus Iohannis, el felicitându-i şi pe liderii liberali din Iaşi, judeţ clasat pe locul al doilea, Cristian Adomniţei şi Dumitru Oprea, pentru scorul de peste 50%.

Flutur a ţinut să le mulţumească sucevenilor de acasă şi din Diaspora care au mers la vot, dar şi echipelor de campanie pentru modul în care s-au implicat în aceste alegeri. „În primul rând îmi exprim bucuria că am reuşit să punem din nou judeţul Suceava pe harta ţării acolo unde îi era locul. Dreapta românească a câştigat din nou în Suceava. Ce frumos arată harta când în Suceava alături de Bucureşti, şi mai nou alături de colegii din Iaşi, pe care îi felicit, s-a votat majoritar dreapta. Şi vreau să mulţumesc echipei noului PNL pentru modul în care cum s-au implicat şi pentru că au reuşit să pună din nou judeţul Suceava în rândul judeţelor care au votat dreapta, ceea ce va avea consecinţe foarte bune pentru viitorul acestui judeţ”, a declarat Flutur. El a remarcat faptul că de la primul tur şi până la al doilea tur al alegerilor, Klaus Iohannis aproape că şi-a dublat voturile obţinute în judeţul Suceava, adăugând că acesta a câştigat alegerile patru din cele cinci municipii, respectiv Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, în şapte din cele 11 oraşe, iar pe ansamblu în şapte din cele 10 colegii pentru Camera Deputaţilor. Flutur a mai spus că în 60 din totalul de 114 de localităţi ale judeţului alegerile au fost câştigate de Klaus Iohannis şi de dreapta politică. „Eu socotesc că această revenire la normalitate a judeţului Suceava, a electoratului, care a mai fost în perioada 2008 – 2012, arată un semnal”, a spus secretarul general al PNL.

El a declarat că alegerile prezidenţiale au însemnat o revoluţie a tinerilor „prin vot şi la vot”. „A fost o participare la vot masivă şi neluată în calcul de nimeni. Nimeni nu se aştepta să fie această prezenţă foarte-foarte mare la vot. A fost o mobilizare uriaşă a celor din Diaspora, atât printr-o prezenţă masivă în afară, dar şi prin mobilizarea familiilor lor acasă”, a explicat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că rezultatele arată că unele dintre cele mai importante victorii au fost obţiute în oraşele mari.

Flutur: populaţia a taxat aroganţa şi abuzul de putere excesivă

El a făcut referire în mod special la municipiul Suceava, acolo unde Klaus Iohannis a obţinut aproape 60% din voturile alegătorilor. „Asta în condiţiile în care primarul Sucevei a găsit de cuviinţă să se afişeze cu adversarul nostru politic, Victor Ponta”, a remarcat Flutur. De asemenea, el a scos în evidenţă faptul că dreapta a recâştigat zona de munte a judeţului Suceava, remarcând scorul de 76,93% obţinut de Klaus Iohannis în comuna Mănăstirea Humorului, cel mai mare obţinut de un candidat în judeţul Suceava.

Secretarul general a PNL a adăugat că rezulatele acestor alegeri arată şi nemulţumirea populaţiei după doi ani şi jumătate de guvernare Ponta, subliniind că aceasta a crescut extrem de mult în ultimul timp. „Aşteptările au fost mari, iar ei s-au erodat mai repede decât se aşteptau mulţi. Şi asta pentru că s-au promis multe în alegerile din 2012 mult, nu s-a realizat nimic, şi pe lângă acestea, populaţia a taxat aroganţa, abuzul de putere excesivă din alegerile acestea, când armate întregi de instituţii publice chemate la ordine au fost folosite pentru a călca democraţia şi statul de drept de dragul voturilor pentru prim-ministrul în funcţie”, a declarat Flutur. El a mai spus că toată clasa politică ar trebui să tragă şi concluzia că în alegeri trebuie să concurezi în egalitate de şanse cu adversarul, şi nu de pe scaunul de prim-ministru, aşa cum a făcut Victor Ponta. „Pentru că trebuie să şi plăteşti dacă merge prost Guvernul. După părerea mea a fost o mare greşeală de strategie ca Victor Ponta să candideze din poziţia de premier, care apărea ca Moşul Crăciun care împarte, dar care nu s-a gândit că pe lumea aceasta trebuie să şi plăteşti”, a arătat Gheorghe Flutur. El a ţinut să precizeze că în calitate de „om responsabil care face de câţiva ani politică”, poate afirma că pentru toate partidele politice, aceste alegeri au fost o lecţie, în măsuri diferite. „Noi salutăm victoria lui Klaus Iohannis, dar suntem conştienţi că ne aşteaptă o foarte mare responsabilitate şi foarte foarte multă muncă. Dacă suntem conştienţi, uniţi şi eficienţi, aceasta poate fi pentru noi rampa de lansare, şi trebuie să fie, pentru câştigarea alegerilor locale din 2016 şi a alegerilor parlamentare de către dreapta, de către noul PNL”, a mai spus Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava