Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul democrat liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că îi invită pe liderii judeţeni ai partidelor parlamentare să semneze o declaraţie comună pentru susţinerea Sucevei ca viitoare capitală a unei regiuni. Flutur a întocmit „declaraţia privind reprezentarea intereselor judeţului Suceava în procesul de reorganizare administrativ-teritorială (Suceava – capitală de regiune)”, documentr care va fi transmis liderilor suceveni ai PSD – Cătălin Nechifor, PNL – Alexandru Băişanu, PC – Paul Rusu şi PP-DD – Traian Tudor.

Vă prezentăm în continuare conţinutul integral al acvestei declaraţii:

„Pornind de la necesitatea respectării principiului descentralizării în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale, astfel încât regiunea să poarte responsabilitatea propriei dezvoltări,

Având în vedere faptul că o dată cu extinderea competenţelor administraţiilor locale trebuie asigurate mijloace umane, materiale şi financiare adecvate,

Ţinând cont de criteriile precizate în Regulamentului (CE) nr.1.059/2003 al Parlamentului European şi Consiliului European privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale – criteriul istoric, geografic, socio-economic, cultural, mediu şi mărimea populaţiei – Regiunea de Nord-Est, cu o populaţie ce depăşeşte cu mult 3 milioane de locuitori, nu respectă unul dintre cele mai importante criterii, şi, prin urmare, nu va putea îndeplini condiţiile de eligibilitate pentru accesarea Fondurilor Europene,

Mai mult decât atât, structurarea regiunilor trebuie să se bazeze pe entităţi teritoriale a căror funcţionalitate s-a cristalizat de-a lungul timpului în conştiinţa locuitorilor, iar Bucovina si Suceava au vechi tradiţii în ceea ce priveşte organizarea teritorial-administrativă, Bucovina apărând ca unitate administrativă încă din anul 1918. Astfel, prin Decretul pentru administraţia Bucovinei nr. 3715 din 18 decembrie 1918, Bucovina reprezenta unul dintre cele 4 regimuri administrative, alături de Transilvania, Basarabia şi Vechiul Regat,

Luând în considerare şi faptul că municipiul Suceava răspunde criteriilor europene de a deveni centru regional administrativ,

Noi, subsemnaţii semnatari ai prezentei declaraţii, convenim asupra exprimării unui punct de vedere comun pe care îl vom susţine la toate instituţiile şi autorităţile administraţiei publice, în cadrul tuturor dezbaterilor, la nivel local sau naţional, fie ele tehnice sau politice, pentru ca interesele legitime ale judeţului Suceava să fie promovate şi respectate, iar municipiul Suceava sa devină Capitală de Regiune.

Semnatarii convin asupra informării reciproce continue, anterior şi în cursul procesului de regionalizare, prin comunicarea datelor şi informaţiilor esenţiale de care dispun, necesare a fi cunoscute de toţi, pentru desfăşurarea unei acţiuni de sprijin coerente, politice şi administrative, în vederea atingerii dezideratelor propuse de prezenta declaraţie”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava