Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, astăzi, la inaugurarea lucrărilor murale restaurate, realizate în interiorul Bisericii „Învierea Domnului”, a Mănăstirii Suceviţa, alături de ministrul culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu. Gheorghe Flutur a ținut să îi mulțumească acestuia pentru inițiativa de a accelera și a finaliza restaurarea acestei picturi. „Sunt convins că a făcut-o ca un om care știe bine ce înseamnă Suceava, ca un om al locului. Și 20 de ani a fost un pic cam lungă perioada până s-a finalizat. Mai ales că așteaptă la rând și alte monumente din Suceava. Iar noi trebuie să ne gândim că finanțarea trebuie să fie ceva continuu, pentru că aceste monumente sunt ca niște ființe vii care au nevoie de întreținere în fiecare zi. Cred că nimic nu e prea mult să ne gândim să nu fim zgârciți din bugetul național sau din alte fonduri pentru a ajuta mănăstirile”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că în calitate  de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava reunoaşte faptul că aceste mănăstiri și cele opt monumente UNESCO pe care le are Bucovina sunt coloana vertebrală pe care s-a așezat această zonă.

„Înseamnă unitate de credință a oamenilor, înseamnă dezvoltare. Şi aș vrea să remarc, în ultimii ani, în jurul acestor mănăstiri s-a dezvoltat o adevărată industrie de turism. Aceste mănăstiri funcționează ca un magnet pentru turism. Iar cei care le-au făcut, ctitorilor despre care vorbim și îi pomenim trebuie să le aprindem des câte o lumânare și să le mulțumim pentru ce au făcut. Uitați-vă peste ani ce efecte sunt. Câtă lume vine și ne calcă pragul. Şi de aceea îmi amintesc cu plăcere că acest monumet UNESCO a fost recunoscut ca monument UNESCO în urmă cu 10 ani, în august 2010, când eram președinte de Consiliu Județean în primul mandat. Pentru că celelalte șapte monumente UNESCO din Suceava au fost recunoscute cu 17 ani mai repede, în 1993”, a spus şeful administraţiei judeţene.

Gheorghe Flutur a amintit şi de faptul că mănăstirea Sucevița a fost inclusă şi în proiectul Consiliului Judeţean, iniţiat de el, „Clopotele Bucovinei”. „Un proiect care a însemnat ca în ziua de Paște să proiectăm pe niște ecrane mari și să transmitem prin difuzoare clopotele de la mai multe mănăstiri din frumoasa Bucovină. Iar Sucevița are clopote de la vremea când a fost construită, la 1588 – 1600. Şi ce este interesant, este ecoul. Mai ales iarna, pe zăpadă, clopotul este dublat de acest ecou al muntelui, iar sunetul se întoarce excepțional. Ne mândrim cu Sucevița, o perlă de excepție a noastră, iar noi cei care suntem trecători prin adminsitrație încercăm să amenajăm drumuri, trasee, ca să vină cât mai mulți turiști. Felicitări domnule ministru și așteptăm pictura exterioară să fie refăcută. Şi să începeți cu Scara virtuților pentru că Bucovina are de urcat”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Flutur vrea ca restaurarea picturii exterioare a bisericii Mănăstirii Sucevița să înceapă cu „Scara virtuților”, pentru că Bucovina are de urcat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava