MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că odată cu adoptarea, astăzi, a Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, care reglementează înființarea și operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD), instituția pe care o conduce va trece imediat la demararea procedurii privind înființarea “Organizaţiei de Management al Destinației BUCOVINA”.

„În acest sens vom contacta, într-o primă etapă, toate localitățile stațiuni turistice de interes național și local, în vederea asocierii.

Conform OUG-ului adoptat, Bucovina este unul dintre OMD-urile regionale.  Această structură asociativă reprezintă o nouă formă de gestionare a destinațiilor care permite dezvoltarea turismului, atât la nivel regional cât și național”, a declarat Flutur. El a spus că intrarea în vigoare a cadrului legislativ care să definească operaționalizarea OMD-urilor reprezintă un jalon îndeplinit în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, actul normativ include o descriere clară a mecanismului de finanțare pentru sprijinirea rețelei, precum și un model clar de guvernanță strategică.  „Este un pas deosebit de important pentru turismul din Bucovina și din întreaga țară, iar aici doresc să-i mulțumesc domnului ministru Cadariu pentru implicare”, a precizat Flutur.

Flutur vrea să coopteze în OMD Bucovina toate stațiunile turistice de interes local și național din județ, 4.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava