MOPAN Suceava

Un sucevean în vârstă de 40 de ani a tras patru focuri de armă şi a rănit două persoane într-un pub din Suceava. Întregul scandal a avut loc în Oscar Wilde, în noaptea de vineri spre sâmbătă,  în jurul orei 4:00.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, la ora 04:12, poliţiştii suceveni au fost sesizaţi despre faptul că in incinta unui club din localitate a avut loc un scandal.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că între doi clienți ai pub-ului, I.Paul, de 25 ani și A. Daniel Cornel, de 40 ani, pe fondul consumului de alcool, a izbucnit un conflict. Scandalul ar fi pornit după ce primul dintre cei doi s-a comportat necorespunzător fața de una din fetele din grupul celui din urmă. După un schimb de replici, A. Daniel Cornel a scos un pistol pe care îl avea asupra sa și l-a amenințat pe I.Paul.

I. Paul a ripostat, lovindu-l pe A. Daniel, iar în acel moment agentul de pază al pub-ului a încercat să intervenă pentru a aplana conflictul.

În timpul imobilizării lui A. Daniel Cornel, care avea pistolul în mână, a tras mai multe focuri de armă, rănindu-i pe I. Paul și pe D. Maria, de 23 ani, tânăra de care s-a luat I. Paul.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Județean Suceava fără a rămânâne internate.  Victimele urmează a fi prezentate serviciului de medicină legală pentru a fi expertizate.

Întrucât la vederea organelor de poliție, A. Daniel a devenit recalcitrant și agresiv verbal, acesta a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul Poliției Suceava, unde a spus că îi este rău, solicitând o ambulanţă. Bărbatul a fost transportat la Spitalul judeţean Suceava.

Potrivit poliţiei, A. Daniel Cornel deţinea legal pistolul cu gloanţe de cauciuc, arma fiind ridicată de poliţişti din pub-ul unde a avut loc scandalul.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de A.Daniel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „loviri şi alte violenţe”, „ameninţare” şi „uz de armă neletală fără drept”, iar faţă de I.Paul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri şi alte violenţe”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

Focuri de armă şi două persoane rănite în Oscar Wilde, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava