Concert pascal
MOPAN Suceava

Foresta Suceava a disputat primul său meci pe stadionul ”Areni” din acest sezon competițional. La sfârșitul săptămânii trecute, pe un gazon excelent, față în față s-au aflat ”galben-verzii” și CSM Bacău. Publicul spectator a revenit în tribunele bătrânei arene sucevene și a avut ce vedea, deși a cam tremurat pe final.

Nici bine nu a început partida că Foresta Suceava a deschis scorul. Robert Martin a centrat excelent cu piciorul stâng și Trofan a marcat cu capul la colțul scurt. După ce micul Atouba a ratat câteva bune oportunități, gazdele au înscris din nou prin Dorobanțu, care a reluat în plasa porții băcăuane o minge trimisă perfect la întâlnire de același Robert Martin. A fost doar 2-0 la pauză pentru Foresta Suceava pentru că jucătorii pregătiți de Ionuț Moșteanu s-au jucat efectiv cu ocaziile.

La reluare, totul s-a schimbat din momentul în care tânărul Ilie a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat în minutul 52. Oaspeții au prins curaj și au redus din handicap prin Adăscăliței.

Cu jumătate de oră înainte de final, lucrurile s-au complicat pentru suceveni și dacă după primele 45 de minute de joc, dacă era 5-0 pentru gazde, era puțin, pe final s-a tremurat serios în tribunele stadionului ”Areni”, deși era destul de cald.

Gazdele au avut câteva situații bune de a marca, chiar și o bară, în timp ce oaspeții, care au dominat jocul, nu au avut inspirație la finalizare.

S-a încheiat 2-1 disputa dintre Foresta Suceava și CSM Bacău, dar echipa gazdă a arătat o bună dispoziție de joc. Printre cei mai interesanți jucători s-au numărat, fără îndoială, sportivii de culoare care suntem convinși că vor fi adoptați în curînd de suceveni pentru că reale calități.

Pentru Foresta Suceava urmează miercuri, 15 septembrie, restanța cu Hușana Huși din prima rundă, meci amânat din cauza unui focar cu Covid-19 găsit la echipa suceveană.

Foresta Suceava: Mihăescu – Cimbru, Botezatu, Makongo, Marian – Ilie, Netbai, Dorobanțu, Atouba – Robert Martin, Trofan.

Au mai jucat: Ogenda, Samson, Agbomondyi, Chika.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava