Concert pascal
MOPAN Suceava

Știința Miroslava este singura echipă din seria I a Ligii a III-a de fotbal care a scos patru puncte din șase din duelurile cu liderul Foresta Suceava. În meciul din cadrul penultimei etape din sezonul regulat, gazdele au dominat clar partida, dar în situația în care au jucat cu un om mai puțin pe teren, ieșenii au reușit să egaleze în prelungiri.

Omul ”cheie” al meciului dintre Foresta Suceava și Știința Miroslava a fost fundașul echipei pregătite de Dorin Goian, Karime Makongo. El a marcat cu capul în urma unui corner executat de Căinari în minutul 38 pentru 1-0, pentru ca apoi să fie eliminate de pe teren pentru un fault agresiv. Sucevenii au rezistat până aproape de fluierul final al întâlnirii cu Știința Miroslava, dar au luat gol în prelungiri oaspeții înscriind prin Denis Botezatu.

Foresta Suceava: Niga – Grosu, Cimbru, Botezatu, Nițu – Ilie, Makongo, Căinari, Hagiu – Martin, Chika. Au mai jucat: Cană, Codău, Muntean.

În urma acestui rezultat, coroborat cu celelalte scoruri din această rundă, Foresta Suceava are zece puncte avans față de echipa de pe locul secund, Bucovina rădăuți, formație cu care va juca în meci direct în ultima rundă a sezonului regulat.

În această etapă a XVII-a, Bucovina Rădăuți a fost învinsă de Ceahlăul Piatra Neamț cu 2-0, iar Șomuz Fălticeni a câștigat cu Miercurea Ciuc 2 cu 4-1.

Rezultate consemnate în etapa a XVII-a:

Foresta Suceava – Știința Miroslava         1-1

Ceahlăul Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți       2-0

CSM Bacău – Rapid Brodoc 0-0

Șomuz Fălticeni – Miercurea Ciuc 2        4-1

Viitorul Darabani – Dante Botoșani         3-0 (neprezentare)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava