MOPAN Suceava

Pe o vreme splendidă și pe gazonul foarte bun al stadionului ”Areni”, în prima etapă a seriei I a Ligii a III-a de fotbal s-au întâlnit, sâmbătă 24 august, Foresta Suceava și Sporting Liești. Cu 12 jucători noi în lot, gruparea gazdă a dorit să-și facă frumos debutul în acest nou sezon competițional și a și reușit.
Prima parte a partidei a fost una de tatonare și de stabilire a unor noi relații între jucătorii suceveni în condiții de meci oficial. A durat destul până la deschiderea scorului, dar acest lucru a fost realizat dintr-o execuție splendidă de căpitanul formației Foresta Suceava, Dudu Drugă. Fundașul stânga al echipei pregătite de Vespazian Colban a marcat splendid dintr-o lovitură liberă de la circa 27 de metri.

Scorul la pauză a fost 1-0 pentru gazde în duelul cu gruparea gălățeană, însă presiunea a mai scăzut după reușita lui Drugă. În acest condiții, sucevenii au turat motoarele și au asaltat poarta oaspeților. Cele mai periculoase acțiuni au venit de pe partea dreaptă acolo unde Cerlincă le-a pus puțin ”părul pe bugudiuri” apărătorilor de la Sporting Liești. Golul secund a venit după o astfel de acțiune în viteză a lui Cerlică, centrarea lui fiind transformată în gol de Grumezescu în minutul 50.

Din acest moment, gazdele s-au relaxat și au permis gălățenilor să încerce și ei câteva atacuri. Oaspeții nu s-au lăsat rugați prea mult și au avut două ocazii bune de a înscrie, ambele fiind rezolvate de tânărul portar Ailenei, prima și cu ajutorul barei.

Când unii ratează, ceilați marchează. Așa s-a întâmplat și în duelul dintre Foresta Suceava și Sporting Liești. Gazdele au înscris golul trei în minutul 80 prin June, acesta finalizând o frumoasă acțiune colectivă la care au participat Marin, Cerlincă și în final June.

Victorie clară, evoluție bună și optimism în rândul grupării Foresta Suceava după prima etapă. În runda următoare Foresta va evolua la Târgu Secuiesc. De bun augur și revenirea galeriei ”Cavalerii Nordului”, chiar dacă la un moment dat ei s-au ocupat mai mult de arbitra de tușă de la acest meci.
Foresta Suceava: Ailenei – Onofraș, Vițelaru, Ichim, Drugă – Cerlincă, Stănescu, June, Căinari – Grumezescu, Al.Marin. Au mai jucat: Pavel, R.Martin și Hagiu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava