Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea clubului Foresta Suceava încearcă să-și alcătuiască un lot cât mai competitiv pentru sezonul competițional viitor. Formația suceveană vrea să păstreze ce e mai valoros și mai util, să se despartă elegant de cei care au trecut prin Bucovina și pe Areni să pornească din start cu élan. În condițiile în care pe banca tehnică a sucevenilor a venit Dorin Goian, este clar că se preconizează un efort concertat pentru a încerca promovarea în Liga a II-a.

„Am vrea să păstrăm în mare măsură pe nucleul de jucători care a dus greul în sezonul precedent. Robert Martin, Eugen Celeadnic și căpitanul Dudu Drugă și-au dat deja acordul pentru a continua pe Areni, iar zilele care vin urmează să purtăm negocieri și alți jucători. De asemenea, există și o listă clară de fotbaliști pe care dorim să îi transferăm, și sperăm ca în cel mai scurt timp să se concretizeze discuțiile purtate cu ei”, a declarat Andrei Ciutac, președintele Forestei.

La capitolul plecări, conducerea grupării sucevene a anunțat încetarea colaborării cu fundașul central francez Savane Mamadou și cu mijlocașul Florin Burghele.

Andrei Ciutac a mai precizat că gruparea suceveană intenționează să reia pregătirile pentru noul sezon la începutul lunii iulie, dată până la care se presupune că se vor mai relaxa măsurile luate de Guvern în ceea ce privește antrenamentele echipelor de fotbal. Conform ultimelor zvonuri, ediția de campionat 2020-2021 a Ligii a III-a va începe în ultima decadă a lunii august.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava