Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu un lot deosebit de subţirel şi numeric şi valoric, Foresta Suceava a rezistat oarecum pe terenului liderului la zi al Ligii a II-a de fotbal, Dunărea Călăraşi, pierzând cu 1-3. De menţionat că golul trei al gazdelor a fost marcat în ultimul minut de joc.

Călărăşenii au dominat prima repriză cu autoritate, dar apărarea sucevenilor a rezistat. Totuşi, Dunărea a reuşit să înscrie în minutul 31 prin Valentin Munteanu după o serie de erori ale oaspeţilor. Foresta Suceava a avut şi ea un şut bun prin Stănescu în finalul primei reprize.

Tot gazdele au fost cele care au marcat şi în partea secundă, Valentin Alexandru reuşind să înscrie cu un şut bun la colţul lung. Spre lauda lot, elevii lui Florentin Petru nu au capotat şi Marius Matei a redus din hanicap dintr-un penalty obţinut tot de el. Nu s-a terminat 2-1 pentru Dunărea Călăraşi în duelul cu Foresta Suceava, gazdele punctând în prelungiri prin Alexandru Stoica.
Foresta Suceava va aduna totuşi trei puncte pentru că în etapa a XXXII-a ar fi trebuit să joace cu Olimpia Satu Mare care s-au retras din campionat.

Dunărea Călăraşi: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Bg. Manole, Bg. Şandru, Mendy – Missi Mezu, Sil. Pană, P. Iacob, Val. Munteanu (Al. Stoica 87′) – Kanda (C. Cristea 53′), Val. Alexandru (Cip. Rus 70′).
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Bg. Vasile, Cr. Puşcaş, Dobrosavlevici.
Antrenor: Dan Alexa
Foresta Suceava: Began – O. Onofraş, Mateciuc, Opriş, Secrier – Makriev (Rob. Martin 71′), Vl. Stănescu, Sumanariu (Netea 88′), Cerlincă – M. Matei (cpt.), Gulei (Lupuşor 36′).
Rezerve neutilizate: Ursache – Vicol.
Antrenor: Florentin Petre
Stadion: Central ”Ion Comşa” (Călăraşi);
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); Asistenţi: George Bogdan Duţă (Bacău) şi Florin Iacob (Constanţa).

Rezultate consemnate în etapa a XXXI-a:
Dunărea Călăraşi – Foresta Suceava 3-1
Metaloglobus Bucureşti – Chindia Târgovişte 1-1
UTA Arad – Poli Timişoara interrupt
Academica Clinceni – FC Argeş 2-4
CS Afumaţi – Luceafărul Oradea 2-1
CS Baloteşti – Ripensia Timişoara 3-1
Pandurii Tg.Jiu – Sportul Snagov 1-1
CS Mioveni – Dacia Brăila 0-1
Olimpia Satu Mare – Ştiinţa Miroslava 0-3
Hermannstadt Sibiu – ASATg.Mureş 3-0

Clasament Liga a II-a
1. Dunărea Călăraşi 31 24 5 2 63-20 77
2. FC Hermannstadt Sibiu 31 22 8 1 53-11 74
3. Chindia Târgovişte 31 18 8 5 62-24 62
4. FC Argeş Piteşti 31 17 7 7 52-29 58
5. CS Afumaţi 31 16 7 8 41-25 55
6. Academica Clinceni 31 14 8 9 53-46 50
7. Politehnica Timişoara 30 14 5 11 44-34 47
8. CS Mioveni 31 11 8 12 44-38 41
9. Sportul Snagov 31 11 8 12 34-30 41
10. Luceafărul Oradea 31 10 7 14 48-52 37
11. CS Baloteşti 31 10 7 14 43-59 37
12. Ripensia Timişoara 31 9 9 13 58-48 36
13. UTA Arad 30 8 11 11 39-41 35
14. Dacia Brăila 31 9 7 17 59-57 34
15. Metaloglobus Bucureşti 31 9 7 15 29-43 34
16. Ştiinţa Miroslava 31 8 7 16 35-57 31
17. ASA Tg.Mureş 31 9 4 18 38-67 31
18. Pandurii Tg.Jiu 31 6 12 13 38-50 30
19. Foresta Suceava 31 8 3 20 26-77 27
20. Olimpia Satu Mare 31 6 2 23 19-69 -25

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava