Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu mai puțin de o săptămână înaintea startului sezonului de primăvară al Ligii a II-a, Foresta Suceava a concretizat primele transferuri ale iernii. Printre jucătorii care au semnat contracte de joc cu gruparea suceveană se află Loic Kharoubi, un mijlocaș  în vârstă de 25 de ani care are în portofoliu formații cunoscute precum Valenciennes și Dunkerque din Franța, Al Gharafa (Qatar), Catanzaro și Brescia (Italia), Samsunspor (Turcia) sau Bolton Wanderers (Anglia). Kharoubi vine după o accidentare serioasă la genunchi și intenționează să-și relanseze cariera în România. Conducătorii grupării sucevene  au ajuns la un acord cu fundașii centrali Moussa Konate, din Franța, în vârstă de 23 de ani, care a evoluat în cariera sa la Auxerre (Franța) și Carev Dvor (Macedonia, Liga I) și Ivan Georgiev Makriev, din Bulgaria, în vârstă de 21 de ani.

Lista achizițiilor a fost completată cu fundașul lateral moldovean Oleg Lupușor (23 de ani), provenit de la Speranța Nisporeni și Mihai Mușea, 24 de ani, mijlocaș dreapta, care a mai jucat la Conpet Ploiești.

Negocierile pentru un eventual transfer pe Areni continuă cu fundașul central sucevean Paul Mateciuc și cu fundașul stânga moldovean Mihai Negură, lotul putând fi completat și cu o serie de fotbaliști tineri testați în ultima perioadă de antrenorul Florentin Petre, precum Andrei Netea și Robert Martin, jucători crescuți de Liceul cu Program Sportiv, dar legitimați ultima oară la Șomuz Fălticeni, Florin Negură și Cristian Gulei de la LPS Suceava, sau atacantul Nedelcu, de la Ceahlăul Piatra Neamț.

Efectivul de jucători al Forestei a suferit transformări serioase în intersezon. Dintre fotbaliștii care au dus greul în sezonul de toamnă se mai află în prezent la echipă portarul Răzvan Began, fundașii Wilhem Renquin și Pavel Secrier, mijlocașii Vlad Stănescu și Andrei Cerlincă, atacanții Marius Matei și Edgar Movsisyan, alături de mijlocașul Vasile Dănilă, care a fost mai mult accidentat în sezonul de toamnă, și de juniorii Oloeriu Onofraș, Robert Bosânceanu, Cosmin Coroamă sau Ruben Sumanariu, și ei cu prezențe constante în echipă în turul campionatului.

Gruparea suceveană s-a despărțit în pauza de iarnă de Charles Acolatse, Issa Diallo, Alessandro Masella, Daniel Pappoe, Alexandru Belevschi, Dali Amar Belkacem, Eridson sau Boumina Naofal.

Foresta Suceava și-a completat lotul pentru partea secundă a campionatului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava