MOPAN Suceava

ACS Foresta dă asigurări publicului sucevean că echipa îşi va continua activitatea în mod normal, urmând să se înscrie cu siguranţă la startul viitorul sezon al Ligii a III-a.
“ACS Foresta Suceava, prin Gheorghe Negură, în calitate de preşedinte al Consiliului Director, Andrei Ciutac, în calitate de preşedinte-executiv, Ion Lozovan, în calitate de secretar trezorier al Consiliului Director şi Mihai Ungurian, în calitate de vicepreşedinte executiv doreşte să aducă la cunoştinţa publicului sucevean că, deşi a retrogradat în Liga a III-a la sfârşitul sezonului 2017-2018, activitatea clubului va continua. Dorim să înlăturăm pe această cale toate presupunerile care dădeau ca sigură dispariţia clubului Foresta Suceava de pe harta fotbalului românesc”.
Obiectivul “galben-verzilor” pentru viitorul sezon este construirea unui lot de jucători cu care să poată ataca promovarea.
“Scopul nostru este construirea unui lot competitiv în perspectiva revenirii în Liga a II-a în cel mai scurt timp posibil. Vă aducem la cunoştintţă că, în această perioadă, conducerea clubului se afla în negocieri cu o serie de jucători care să facă parte din lotul care va aborda noul sezon”, se arată în comunicat.
Chiar dacă, din cauza datoriilor către Fisc, nu a putut accesa în acest an niciun leu din bugetul alocat de Primărie, conducerea Forestei mizează în continuare, într-un fel sau altul, pe sprijinul municipalităţii.
“Ne bazam în continuare pe sprijinul domnului Primar, al Consiliului Local al municipiului Suceava, al cetăţenilor municipiului Suceava şi sperăm ca toate demersurile întreprinse să conducă la îndeplinirea obiectivelor propuse. Dorim să asigurăm toţi sucevenii că ne vom da tot interesul şi vom depune toate diligenţele necesare pentru crearea unei stabilităţi financiare care să asigure un climat propice performanţelor viitoare pe care cu toţii le dorim la Foresta”, se mai arata în comunicatul Forestei.
Noul sezon al Ligii a III-a va debuta pe data de 25 august, într-un format cu cinci serii geografice a cate 16 echipe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava