Concert pascal
MOPAN Suceava

La doar câteva zeci de ore după ce au fost încoronaţi drept câştigători ai Campionatului municipal din Suceava, competiţie afiliată la Federaţia Română de Fotbal, componenţii echipei Inter Conti au participat la Turneul Regional Nord-Est. La întrecerea găzduită zilele trecute de municipiul Roman au participat 16 formaţii din zona Moldovei şi din judeţul Bistriţa-Năsăud, miza competiţiei fiind calificarea la turneul final naţional şi la faza finală a Cupei României.

Formaţia patronată de Mihai Ududec a trecut de faza grupelor după trei meciuri foarte echilibrate, 2-0 cu Inter Traian Vaslui, 4-2 (după lovituri de departajare) cu 2 Cocoşi Galaţi şi 3-4 (după lovituri de departajare) cu Marsat Roman. Drumul sucevenilor la Campionatul Regional Nord-Est s-a oprit în sferturi, după ce au fost învinşi cu scorul de 5-1 de Ajax Galaţi, formaţie care avea să câştige ulterior întrecerea de la Roman.

Trebuie precizat că accederea în sferturi le-a adus sucevenilor calificarea în etapa finală a Cupei României, câştigătoarele partidelor din această fază a competiţiei obţinând biletele pentru turneul final naţional.

Alături de Inter Conti, la faza finală care va avea loc la Bistriţa, între 10 şi 12 iunie, va participa şi echipa Railex, care şi-a câştigat acest drept după ce s-a impus în primăvară în întrecerea judeţeană a Cupei României.

Iată şi lotul de jucători utilizat de Inter Conti în acest sezon competiţional: Andrei Lucaciu şi Andu Vornicu – portari; Marius Romaniuc, Vasile Tcaciuc, Vladimir Răzlog, Petru Răzlog, Alex Afloarei, Cristian Spătar, Lucian Burlacu, Cristian Popescu, Dinu Oniu, Dan Cazacu şi Marius Onciu – jucători de câmp.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava