Concert pascal
MOPAN Suceava

În ultimul turneu contând pentru seria A a Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori II, formaţia LPS Suceava a jucat pe terenul grupării LPS Vaslui. Tinerii handbalişti pregătiţi de profesorul Petru Brânduşe s-au descurcat foarte bine până în ultima etapă când au întâlnit echipa LPS Iaşi. După o serie de trei victorii clare, LPS Suceava a cedat partida decisivă pentru stabilirea câştigătoarei seriei.
Rezultate consemnate în turneul de la Vaslui:
LPS Roman – LPS Suceava  18-34 (9-17
LPS Suceava – LPS Vaslui 28-17 (15-9)
LPS Botosani – LPS Suceava        16-31 (9-16)
LPS Suceava – LPS Iaşi    17-22    (11-11)

”Ce n-am reușit la Suceava, am reușit chiar pe terenul celor de la Vaslui. Cu victoria obținută  împotriva celor de la LPS Vaslui, printr-un joc bun și cu multă dăruire,  ne-am atins obiectivul, acela de a ne califica la turneul semifinal de juniori II. Păcat este că această calificare, care a avut loc încă din etapa a III-a al ultimului turneu regulat a condus la o relaxare prematură resimțită în jocurile care au urmat, prima dată cu LPS Botoșani, iar apoi cu LPS Iași, chiar în meciul decisiv pentru stabilirea clasamentului final al seriei A.
Deși suntem la egalitate, LPS Iași ocupă primul loc datorită numărului mai mare de goluri înscrise în întâlnirile directe, așa că vom evolua din poziția a II-a a clasamentului seria A, fiind plasați în grupa a II-a semifinală alături de CSS Bacău, CSS 2 București, CSS Constanța și LPS Buzău.
Performanța obținută se datorează în primul rând lotului de sportivi care au evoluat pe parcursul celor cinci turnee ale sezonului în serii: Nastasiuc Cătălin, Duman Eduard-portari, Bogdan Plugariu, Andi Tofănel, Bogdan Cozorici, Iulian Cojan, Emil Solcan, Relu Chirilă, Robert Chiţan, Alexandru Cocoş, Alex Dascălu, Gabriel Câmpan, Cătălin Antoneac, George Zamfirache, Daniel Ionasciuc, Ciprian Gvinda, George Paul Omania, Marius Vacariu, jucători de câmp” a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori II a LPS Suceava, Petru Brânduşe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava