MOPAN Suceava

Timp de trei zile, la finele săptămânii trecute, stadionul „Areni” a găzduit etapa zonală a Cupei „Hagi Danone” la fotbal. Din cauza problemelor financiare competiţia nu a mai adunat la start şi echipele şcolilor din judeţul Suceava, ci doar câştigătoarele campionatelor judeţene din Vaslui, Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Bacău şi Suceava.
Cele şase echipe au fost împărţite în două grupe a câte trei echipe, primele două ajungând în semifinale. În acest ultim act din prima grupă s-au calificat Ceahlăul Piatra Neamţ şi Luceafărul Bucovina Suceava, iar din cealaltă Sporting Junior Vaslui şi CSMS Iaşi. Sporting Junior Vaslui a depăşit în semifinale gruparea suceveană cu 2-0, iar cei din Piatra Neamţ i-au depăşit pe cei din Iaşi. În finala mare, Sporting Junior Vaslui – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0.
La finalul turneului s-au acordat şi diplome individuale, Antonio Agafiţei (Piatra Neamţ) – golgeter, Ionuţ Ailenei (Vaslui) – cel mai bun portar şi Alexandru Codreanu (Vaslui) – cel mai bun jucător.
„A fost păcat de faptul că nu s-a putut la această ediţie organiza şi competiţia pentru şcoli generale care ar fi fost mult mai entuziastă. Oricum nivelul turneului a fost unul bun şi faptul că Luceafărul Bucovina Suceava a ajuns în semifinale este un lucru bun. Sper ca şi în anul viitor Cupa „Hagi Danone” să ajungă la Suceava” a declarat amfitrionul turneului, profesorul Ciprian Anton.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava