Concert pascal
MOPAN Suceava

Fostul căpitan al fostei divizionare A de fotbal CSM Suceava, Florin Cristescu, apreciază că finala Champions League dintre Bayern Munchen și Paris Saint Germain, cîștigată de gruparea germană cu scorul de 1-0, a fost una dintre cele mai frumoase din ultimii ani, chiar dacă s-a înscris un singur gol și s-a jucat fără spectatori. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, el a afirmat: „Bayern a meritat victoria. A fost un joc deschis, cu ocazii. Din păcate, finala s-a disputat fără spectatori, ceea ce a stricat puțin din farmec. Jucătorul se pregătește și își demonstrează valoarea mai mult atunci cînd e privit de către spectatori, nu numai la televizor. Spectatorul e altceva pentru fotbaliști. De fapt, pentru toți sportivii. E alt imbold. Mă așteptam la mai multe goluri, pentru că erau două atacuri cu jucători „grei”. Asta ar fi făcut frumusețea jocului mai mare. Una peste alta, trebuie să-i felicităm pe cei de la Bayern, pentru că s-a dovedit că au clasă. Au știut ce vor din primul minut. Au atacat, au făcut presing, au venit cu centrări…”. Fostul căpitan a mai spus: „După ce vezi o partidă ca cea dintre Bayern și PSG, te gîndești ca dacă mergi la un meci din Liga I să furi mingea, să ai un pistol, să împuști mingea și să-i lași pe jucători fără obiectul muncii”. Florin Cristescu a adăugat: „Atîta timp cît nu o să se pună bază pe infrastructură, pe centre de copii și juniori, n-o să putem ajunge decît așa, din întîmplare, prin grupele cupelor europene sau pe la campionate europene și mondiale”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava