Concert pascal
MOPAN Suceava

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Cristi Crețu, aflat în arest preventiv în arestul IPJ Suceava fiind trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență a fost internat în această seară la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în regim de urgență, pe secția cardiologie, fiind suspect că ar fi suferit un infarct miocardic. Anunțul a fost făcut de avocatul său, Mihai Ștefănoaia, care a detaliat probleme de sănătate grave de care suferă Cristi Crețu: ”Problemele de sănătate ale dlui Silviu Cristinel Crețu au debutat  la începutul lunii mai, când se afla în arest preventiv la Alba-Iulia. Prezentându-se la medicul ORL a primit tratament pentru candidoză bucală, tratament care, din păcate, nu și-a făcut efectul, iar starea de sănătate s-a agravat. Prezența agresivă a candidozei, care s-a extins și în zona gâtului nu i-a dat posibilitatea de a se alimenta, contribuind astfel la degradarea stării de sănătate. In urma analizelor medicale efectuate la Suceava s-a depistat o creștere alarmantă a unor valori care indică prezența unei infecții puternice în organism. In lipsa unui consult medical amănunțit, de care dl Crețu are nevoie, nu se poate stabili unde este localizată această infecție, riscul unei boli cronice nefiind exclus. Totodată, rezultatul exudatului faringian a evidențiat prezența Staphylococcului auriu MRSA, fapt ce necesită tratament de specialitate.  În data de 10 iunie a fost programat și la Suceava la un consult de specialitate ORL, la care nu a putut ajunge deoarece a fost anunțat că în aceeași zi trebuie să se prezinte în instanță, pierzând astfel programarea la medicul specialist. În toată această perioadă starea de sănătate a dlui Crețu s-a agravat, analizele medicale indicând o deteriorare tot mai gravă a organismului și un risc crescut de boli cardiovasculare. Având în vedere această situație, în data de 20 iunie a fost consultat de un medic cardiolog care a confirmat prezența unor probleme cardiace grave și a decis monitorizarea cardiacă prin intermediul unui holter.  Interpretarea acestuia evidențiază prezența unei boli cardiace ischemice, prezența unei tahiaritmii atriale, medicul recomandând efectuarea, în regim de urgență, a unei coronarografii, existand un risc major de infarct miocardic”, a declarat avocatul Mihai Ștefănoaia.

”Degradarea accentuată a sănătății dlui Crețu se datorează exclusiv perioadei de arest preventiv, a faptului că nu are posibilitatea efectuării tuturor investigațiilor medicale care sunt necesare și a stresului suferit”

El a evidențiat faptul că anterior perioadei de arest preventiv starea de sănătate a lui Cristi Crețu era una bună, acest fapt fiind evidențiat și de investigațiile cardiologice de rutină efectuate în luna ianuarie 2022, care indică faptul că toate valorile cardiace sunt normale. ”Este evident că degradarea accentuată a sănătății dlui Crețu se datorează exclusiv perioadei de arest preventiv, a faptului că nu are posibilitatea efectuării tuturor investigațiilor medicale care sunt necesare și a stresului suferit. Menționez faptul că documentele medicale care atestă cele prezentate au fost înaintate atât Tribunalului Suceava, cât și Curții de Apel Suceava. Degradarea stării de sănătate a dlui Crețu a culminat cu faptul că în seara zilei de 23 iunie a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. In concluzie, vreau să subliniez faptul că anterior perioadei de arest preventiv starea de sănătate a dlui Crețu era una normală, bună, în prezent fiind una gravă, deteriorându-se cu fiecare zi care trece”, a concluzionat avocatul Ștefănoaia.

Fostul vice al CJ Suceava a fost internat la Spitalul Județean în regim de urgență fiind suspect că ar fi suferit un infarct miocardic, 5.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.3/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava