MOPAN Suceava

Fostului procuror criminalist Iulian Darie i s-a refuzat acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava. Hotărârea a fost luată în şedinţa de luni a Consiliului Judeţean, cu 28 de voturi împotriva acordării acestui titlu, patru abţineri şi două voturi pentru acordarea distincţiei. Iulian Darie este unul dintre cei mai cunoscuţi procurori criminalişti suceveni, cu peste 2.600 de dosare instrumentate, el decedând în anul 2005.
Solicitarea pentru acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava a fost formulată de către Daniela Iftimi şi Florin Iulian Darie, copii procurorului Iulian Darie. Cei doi au susţinut că Iulian Darie merită această distincţie având în vedere activitatea acestuia de magistrat de peste 40 de ani, din care 32 de ani ca procuror criminalist, timp în care a instrumentat peste 2.600 de dosare, nici unul dintre acestea nefiind infirmate de instanţele de judecată.
Cu toate acestea, în răspunsul formulat de Consiliul Judeţean Suceava se precizează că această cerere nu poate fi soluţionată în mod favorabil, în sensul acordării titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava. „Din documentaţia depusă rezultă dovada incontestabilă a valorii morale şi profesionale deosebite a procurorului criminalist Iulian Darie. Având în vedere că activitatea profesională deosebită nu este un criteriu prevăzut de Statutul judeţului Suceava pentru care se poate acorda titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava, nu putem soluţiona favorabil cererea dumneavoastră”, se arată în răspunsul Consiliului Judeţean. De altfel, şi preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus în cadrul şedinţei de ieri că Iulian Darie şi-a făcut datoria din punct de vedere profesional „cu vârf şi îndesat aşa cum şi-au făcut datoria poate mii de oameni sau zeci de mii de oameni. Cred că avem foarte mulţi astfel de eroi, nu numaidecât în sens militar, ci din punct de vedere al activităţii profesionale. Şi în domeniul medical, şi în cel al educaţiei, poate la pompieri, sau în alte domenii”. Prezent în şedinţa Consiliului Judeţean, fiul procurorului criminalist Iulian Darie a anunţat că nu va renunţa la demersurile pentru obţinerea pentru tatăl său a titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava