Concert pascal
MOPAN Suceava

Foresta Suceava continuă parcursul bun din acest debut de sezon competițional realizând a patra victorie consecutivă. La sfârșitul săptămânii trecute, pe un gazon impecabil și a vreme potrivită pentru fotbal, echipa suceveană a învins ”lanterna roșie”, Viitorul Darabani cu 3-1.

Oaspeții au deschis scorul după 20 de minute de joc la o lovitură de colț. După scenariul din meciul anterior de pe Areni, „galben-verzii” au revenit rapid în joc. Chika a obținut un penalty în minutul 35, iar Netbai a transformat cu siguranță penaltiul acordat. În minutul 40, Căinari a trimis un șut imparabil de la aproximativ 25 de metri și i-a adus pe elevii lui Dorin Goian în avantaj. În ultimul minut al primei reprize, Netbai a punctat pentru 3-1, acesta fiind scorul și la final de meci.

În aceeași etapă a IV-a, Bucovina Rădăuți a câștigat pe teren propriu cu 3-0 partida cu Dante Botoșani. Pentru gazde au marcat Aftanache, Dumitraș și Stoian.

Șomuz Fălticeni a pierdut pe final la Piatra Neamț în fața Ceahlăului cu 1-2, golul victoriei nemțene venind în minutul 88.

În cadrul etapei a V-a, Foresta Suceava va evolua pe terenul celor de la Șomuz Fălticeni, în timp ce Bucovina Rădăuți va juca la Viitorul Darabani.

Rezultate înregistrate în etapa a IV-a:

Ceahlăul Piatra Neamț – Șomuz Fălticeni 2-1

Bucovina Rădăuți – Dante Botoșani        3-0

Foresta Suceava – Viitorul Darabani       3-1

Știința Miroslava – CSM Bacău      0-1

Rapid Brodoc – Csikszereda II        2-0

Clasament

  1. Foresta Suceava              4 4       0       0       11-2  12
  2. Ceahlăul Piatra Neamț 4 3       1        0        13-3  10
  3. Bucovina Rădăuți          4 3       1       0        8-0    10
  4. CSM Bacău                     4 2       1       1          2-4    7
  5. Șomuz Fălticeni             4 2       0       2        9-4    6
  6. Știința Miroslava           4 2       0       2        5-4    6
  7. Rapid Brodoc                 4 1       0       3         2-8    3
  8. Csikszereda II                4 0       2       2         1-7    2
  9. Dante Botoșani              4 0       1        3        2-9    1
  10. Viitorul Darabani          4 0       0       4        2-14  0
Fotbal – Liga a III-a. Foresta Suceava la turație maximă în debut de sezon competițional, 2.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava