Concert pascal
MOPAN Suceava

Federaţia Română de Fotbal s-a făcut efectiv de râs vizavi de cazul Sportul Studenţesc – Rapid Suceava, pentru că vina pentru această situaţie penibilă îi apaţine în totalitate. Sucevenii s-au prezentat cu bună credinţă la meciul din penultima etapă a seriei I a Ligii a II-a cu gruparea bucureşteană şi au fost anunţaţi de FRF că jocul nu se va mai disputa pentru că Sportul Studenţesc nu a fost programată. În mod normal, fără nici o discuţie, partida ar fi trebuit să se încheie la “masa verde” cu scorul de 3-0 pentru suceveni.
“Babele” de la FRF au revenit asupra deciziei iniţiale şi au programat meciul după încheierea sezonului regulat, lucru interzis de regulament. Motivaţia lor, absolut incredibilă, a fost că o asemenea situaţie nu s-a mai întâlnit şi nu au putut să o încadreze undeva, ci doar la caz de forţă majoră. Adică la meciul Sportul Studenţesc – Rapid Suceava a fost cutremur, inundaţie şi incendiu, toate în acelaşi moment.
Aşa cum se ştie de altfel, nu trebuie să te pui contra celor care fac regulile, cel puţin în România, pentru că nu ai şanse să câştigi. În aceste condiţii, absolut de necrezut, partida Sportul Studenţesc – Rapid Suceava se va disputa miercuri 26 iunie pe stadionul “Giuleşti” de la ora 18.00. Pentru acest meci, cum fiecare sucevean s-a gândit deja, se poate presupune un “interes” din partea grupării Chindia Târgovişte, grupare “păstorită” de Gică Popescu, care în cazul unui success al sucevenilor va retrograda din Liga a II-a.
Oricum, chiar dacă Rapid Suceava nu mai beneficiază de serviciile mai multor jucători, care şi-au încheiat contractile cu clubul sucevean, mai are în lot destui fotbalişti de valoare care pot face faţă lejer unei dispute cu Sportul Studenţesc. Sinceri să fim, dacă bucureştenii ar evolua cu echipa de dinaintea ultimei etape, ar fi frumos ca sucevenii să le administreze o “corecţie” pentru a “lămuri” lucrurile definitive, fără recurs.

Antrenorul rapidiştilor suceveni, Bogdan Tudoreanu este optimist înaintea jocului de miercuri şi spune că echipa sa are resurse pentru a alcătui un prim-unsprezece cu care să câştige în Giuleşti.
“Sunt sigur că vom gasi cea mai bună formulă de start cu care să ne impunem în meciul cu Sportul”, a declarat antrenorul Rapidului. Tehnicianul sucevean i-a “reactivat” pentru meciul cu Sportul Studenţesc şi pe fraţii Florin şi Ionuţ Plămadă, plecaţi cu FC Botoşani în cantonament la Câmpulung Moldovenesc. Jucătorii rămaşi în lot au început să se antreneze sub comanda lui Marin Barbu, revenit şi el la Suceava pentru a pregăti jocul capital cu Sportul Studenţesc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava