Concert pascal
MOPAN Suceava

Pomicultorii din zona Fălticeni prezenți în număr mare la Târgul Mărului

Catedrala catolică „Sfânta Fecioară” din Baia

Mănăstirea Suceviţa

Descoperire arheologică unică în situl precucuteni I de la Baia

Participare modestă la ”Retro Parada Toamnei”

Turnul IFA din Suceava (fotografie aeriană)

150 de suceveni la prima ediție a „Crosului inimii”

Ministrul fondurilor europene a inaugurat Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

Klaus Iohannis primit cu căldură de membrii și simpatizanții ACL Suceava

Timp de două zile, Horodnicul de Sus s-a transformat în capitala Moldovei lui Ştefan cel Mare

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți

Nechifor şi Sinescu au inaugurat Transrarăul – Drumul Comorilor

Dans, muzică și patriotism la prima ediție a Festivalului „Comorile Muntelui”

Manifestări de amploare organizate la Suceava de Ziua Pompierilor din România

Dans, muzică și veselie la sărbătoarea roadelor de la Solonețu Nou

Iacării Acrobați - Ioan Postolache - YAK52 TW

Suceava AirShow 2014 văzut de sus

Show total la ”Suceava Airshow 2014”

Clubul Rotary le-a oferit sucevenilor o ediţie de excepţie a „Simfoniilor de Toamnă”

Fosta colonie minieră de la Tarniţa

Ediția 2014 a Festivalului Medieval, cea mai reușită de până acum

Turnir cu cai la Festivalul Medieval

Spectacolul cu foc și lasere al trupei Hypnosis a dat strălucire Festivalului Medieval de la Suceava

Lupte și întreceri între cavaleri în Cetatea Sucevei

Cel mai mare festival medieval din România s-a deschis în mod oficial în Cetatea de Scaun a Sucevei

Piațeta Papei Ioan Paul al II-lea din Cacica, inaugurată în prezența lui Victor Ponta

ÎPS Pimen l-a binecuvântat pe Victor Ponta la Putna

500 de ani de la înființarea comunei Adâncata

Parada cavalerilor cu făclii a scos Suceava din amorțire

Mănăstirea Piatra Tăieturii

Catedrala ortodoxă „Naşterea Domnului“ (fotografie aeriană)

Câmpulung Moldovenesc (fotografie aeriană)

Aproape 90 de meşteşugari sunt prezenţi la Muzeul Satului la „Târgul Meşterilor Populari”

Participanţii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică au asistat la un spectacol de lasere şi foc şi Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei în timpul lucrărilor de restaurare

Fălticeni (fotografie aeriană)

Localnicii din Pleșa au sărbătorit hramul bisericii

Episcopul romano catolic Petru Gherghel a sfințit noua Casă Polonă din Pleșa

A fost inaugurată Casa Polonă din Solonețu Nou

Festivități de amploare la împlinirea a 180 de ani de la înfiinţarea satului Solonețu Nou

Bilanţ pozitiv la Târgul de Turism al Bucovinei de pe Litoral

Groapa de gunoi de la Călău

Lucrările de consolidare şi restaurare a Cetăţii de Scaun, realizate în proporţie de 75%

Ziua Drapelului a fost marcată la Suceava printr-o ceremonie în Piaţa Uniunii Europene

Mii de credincioşi au participat la Sfînta Liturghie de la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” din Suceava

Aproape 1.000 de „Cupluri de Aur” au fost sărbătorite în Suceava în ultimii zece ani

Dragnea, prezent la demararea lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Putna

Peste 20.000 de persoane au fost prezente la cel mai mare concert organizat în Suceava în ultimii ani

Elevii de la şase şcoli sucevene s-au întrecut în etapa judeţeană a concursului „Prietenii Pompierilor”

Hora Bucovinei de anul acesta a fost decretată „liberă de politică”

Mii de persoane au participat alături de Victor Ponta la un miting electoral al PSD organizat în Dumbrăveni

O delegaţie a Gărzii Naţionale din statul Alabama din SUA s-a întâlnit cu autorităţile sucevene

Imagini de la antrenamentele soldaţilor americani din judeţul Suceava

Străzile Sucevei s-au transformat în adevărate râuri

Deficienţe în asigurarea serviciului de permanenţă în situaţii de urgenţă la mai multe primării sucevene

Peste 1.000 de membri şi lideri naţionali ai PDL au venit să-l susţină pe Orest Onofrei pentru Parlamentul European

20 de elevi din Siret au participat la salvarea unor victime dintr-un cutremur simulat

Peste 6.000 de copii au fost la ISU Suceava în cadrul programului „Şcoala Altfel”

Inaugurare spectaculoasă pentru Decathlon Suceava

Cal de la Herghelia Rădăuţi, locul întâi la o competiţie ecvestră din Italia

O autocisternă cu 20 de tone de combustibil s-a răsturnat pe DN 17 între Ilişeşti şi Stroieşti

Deputatul PDL Ioan Bălan le tratează pe sucevence cu flori

Participantele la acțiunea ”Femei de succes – Performanța la superlativ” au primit flori din partea deputatului Bălan

Cătălin Nechifor a fost felicitat de angajaţii Consiliului Judeţean şi de primarii din judeţ

Sinescu afirmă că pe râurile Dorna şi Bistriţa nu sunt încă probleme cu podurile de gheaţă

Pirotehniştii ISU Suceava au detonat gheţurile de pe râul Bistriţa

Protest la Zidul Morţii. 500 de oameni un singur mesaj: „Aici se moare”

”Zidul morții” de la șoseaua de centură a Sucevei face încă o victimă: un tânăr de 21 de ani

Autospeciala şenilată a ajuns în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava

Peste 5.000 de suceveni prezenţi la Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou

A doua ediţie a Galei „Top 10 Suceveni” s-a bucurat de un succes deosebit

Primăria Suceava și-a sărbătorit cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie

Mii de suceveni au asistat la parada militară de Ziua României

Gheorghe Flutur a fost reconfirmat la conducerea PDL Suceava

La 95 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, trei suceveni născuţi în 1918 au primit medalii aniversare

Democrat liberalii suceveni au venit în număr mare la aprinderea luminilor de Crăciun de la sediul organizaţiei municipale

Organizaţia Municipală Suceava a PDL s-a mutat în noul sediu de pe Aleea Trandafirilor

Mărul de Fălticeni, ”luptă” să devină brand național

Nuntă de aur la Șcheia

Modernizarea Cetăţii de Scaun a Sucevei va fi gata la sfârşitul anului viitor

Băișanu, reconfirmat la șefia organizației județene a PNL

Târgul de Acasă „Produs în Bucovina” s-a deschis în parcarea Iulius Mall Suceava

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava