MOPAN Suceava

În împrejurimile capitalei Macedoniei, Skopje, s-a desfăşurat Campionatul European de alergare montană pentru juniori şi seniori. Din delegaţia ţării noastre a făcut parte şi suceveanul Gabriel Bularda, nimeni altul decât campionul european en titre al juniorilor. Atletul pregătit de Cristian Prâsneac la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei a reuşit din nou o prestaţie de excepţie izbutind să-şi apere titlul cucerit anul trecut la Kamnik, în Slovacia. Bularda a fost cronometrat cu timpul de 25 min. 45 sec. Ceilalţi atleţi români s-au clasat astfel: Peter Herman pe locul 16 (27 min. 49 sec.), Adrian Garcea pe locul 18 (27 min. 53 sec.) şi Cătălin Tocilă pe locul 22 (28 min. 33 sec.). România a ocupat locul cinci în întrecerea pe echipe, după Marea Britanie, Turcia, Franţa şi Italia.

„Ne-am pregătit foarte bine în ultima perioadă la Poiana Braşov, în cadrul unui stagiu de pregătire organizat de Federaţie. Am transpirat mult şi iată că rezultatele muncii noastre se văd. Mă bucur pentru Gabriel, care a demonstrat că titlul obţinut anul trecut nu a fost o întâmplare”, a declarat profesorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulţumească pentru sprijin Primăriei din Vatra Dornei.

La junioare, echipa România a fost a patra, după Italia, Marea Britanie şi Franţa. La individual, Alexia Hecico a încheiat pe locul 6 (30 min 58 sec), Loredana Viziteu s-a clasat pe 9 (31 min 26 sec), Irina Bordeanu a fost a 17-a (33 min 17 sec), iar Laura Corhană a terminat pe 22 (34 min 10 sec).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava